Ce spun animalele despre caracterul oamenilor

De Flavia Jurca pe 24 ianuarie 2010

Parvenirea, reuşita obţinută profitând de alţii a devenit un model de succes, iar încrederea se câştigă cu greu. Ca să afli natura adevărată a unui om, observă-l în relaţia…
… cu animalele. Modul în care un grup de oameni îi tratează pe cei mai slabi este un indicator al civilizaţiei acelui grup. Dacă ne uităm la cele mai avansate societăţi din lume, vom vedea că cei slab echipaţi pentru supravieţuire în jungla capitalistă sunt protejaţi, ajutaţi şi încurajaţi să trăiască vieţi pline de bucurii şi lipsite de umilinţe şi privaţiuni.

Tot în aceste societăţi vom descoperi şi sisteme bine puse la punct de asigurare a bunăstării animalelor. Noi avem tot felul de ONG-uri, avem şi o Poliţie a Animalelor, dar zi de zi vedem acte de cruzime greu de imaginat.

În toate tratatele de psihopatologie se spune că violenţa se cultivă în stadii şi că un om care e în stare să tortureze şi să ucidă un animal este capabil şi să ucidă un om. Un ţăran care îşi bate calul care îl ajută în gospodărie îşi bate şi soţia, şi copiii, mai mult ca sigur.

A avea o altă fiinţă vie în grijă este o răspundere pe care doar cineva cu serioase probleme psihice o poate vedea ca pe o putere absolută. Da, uneori noi suntem cei care decidem în privinţa animalelor din grija noastră, dar avem obligaţia de a decide luând în calcul binele animalului.

Oamenii care au animale şi le tratează cu respect se fac mai plăcuţi celorlalţi , sunt mai veseli şi mai sănătoşi, o arată studii numeroase. Vindecarea şi recuperarea se accelerează în prezenţa unui animal. De ce?

Răspunsul este simplu: animalele ne învaţă lucruri pe care le ştiam şi noi cândva, dar le trecem cu vederea, în goana după tot felul de recompense materiale sau publice.

Animalele trezesc în noi sentimente pe care le reprimăm în prezenţa semenilor noştri, de teama de a nu fi judecaţi ca slabi şi sentimentali.

Animalele ne reamintesc că lumea nu este un loc în care trebuie să ne omorâm unii pe alţii ca să fim singuri la strachina cu mâncare.

Societatea noastră şi modul în care ea funcţionează sunt comparate adesea cu jungla sau cu societatea lupilor, cu singura deosebire că şi prădătorii feroce ucid doar cât au nevoie pentru a supravieţui ei şi puii lor. Noi, oamenii, furăm „fără număr”, minţim din obişnuinţă şi înşelăm din plăcere.

Cineva îmi spunea că nici nu se gândeşte să îi pese de soarta animalelor când copiii îi mor de foame. Eu mă gândeam atunci că într-o ţară unde şi animalele o duc bine nu ar exista copii care mor de foame.

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"