Ce se întâmplă cu muzica?

Mergând în general pe jos, fiind conservator în chestiunea muzicii din căștile personale, foarte târziu ajung eu să ascult șlagărele de la radio.

Ca să vă faceți o minimă idee, Despacito am auzit abia după ce i-a scris Andrei Pleșu în contra (și nu sunt un moftangiu sau ceva, pot să îmi placă în egală măsură și Pleșu, și Despacito; la fel cum pot să nu-mi placă, în egală măsură, și Pleșu, și Despacito).

Nefiind expus toată ziua la această imensă canitate de muzică proastă și foarte proastă încă mai am puterea să mă uluiesc.

Îmi spun de fiecare dată că există un nivel dincolo de care nu se poate coborî, dar de fiecare dată (în fiecare vară) bineînțeles că se coboară. Se coboară.

Nu am nimic în contra manelelor, dimpotrivă le apreciez maneliștilor puterea de muncă, capacitatea de sta în live și de a-și câștiga, astfel, banii un pic mai cinstit (chiar dacă, de prea multe ori, de la interlopii cărora le cântă la masă, fiindu-le astfel mai degrabă sclavi decât vectori de imagine; mai mult, cred că în muzica românească există și foarte mult rasism). Nimic, deci, împotriva Balcanilor care ne sunt acasă – nu sunt eu acela. Nu am nimic nici împotriva limbajului licențios, nimic împotriva revoltei juvenile, nimic împotriva muzicii săltărețe, a cântecelelor de vară care invită la acuplări prompte.

Altceva mă neliniștește: gusturile majorității zdrobitoare. Versurile populare astăzi sunt nule estetic, gratuit obscene, atât de stupide încât îți vine să te iei cu mâinile de cap, să ți-l smulgi și să umbli cu el smuls pe veșnicile plaiuri ale muzicii de altădată (ehe!…).

Apropo: e o prostie, firește, și să susții că nu mai există muzică de calitate aici și acum. Există, dar ea trăiește în nișă, nu ajunge la masă – în masă, totul e comercial, iar preferința mulțimilor este îngrozitoare (și abia aici se vede căderea față de deceniile trecute, când și rock-ul bun și greu reușea să fie mainstream).

Firește, nu o să sărim acum de pe clădiri că mulțimile își aleg anume acest fundal sonor ridicol. Sunt mii (dacă nu zeci de mii) de trupe și de soliști de valoare care așteaptă să fie descoperiți, în toate genurile și de toate vârstele. Atât că ei nu se ascultă la grămadă. Și, de fapt, poate că e mai bine așa.

Să nu trecem totuși prea ușor de acel alceva îngrijorător și îngrozitor: pasiunea mulțimilor pentru nimic. Muzica aceasta nu vestește nimic bun în inteligența medie din secolul XXI.

Dimpotrivă, fetelor: cred că ar cam trebui să ne temem.

Loading...
Recomandari
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Prietenii Unica

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT
cu tendințele de toamnă-iarnă 2017-2018 în modă și frumusețe!

Vă recomandăm: