Ce să NU faci la petrecerile de Crăciun ale companiei

De Unica.ro pe 02 decembrie 2009

Pe lângă semnificaţia religioasă a momentului, Crăciunul este cunoscut pentru mulţi dintre noi drept un prilej de a petrece, în cazul serviciului, împreună cu colegii.
Aceste petreceri însă, cu toate că se numesc petreceri, trebuie să se desfăşoare respectând un anumit „Cod de conduită”, pe care toţi îl semnăm la intrarea în companie.

Poate unii dintre noi au tendinţa de a se relaxa ceva mai mult atunci când se află într-un context  cu oameni bine dispuşi, cu multă băutură şi voie bună, dar, cum o vorbă din popor spune: „totul e bun, însă doar cu măsură”.

Aşa şi gradul de „relaxare” trebuie să fie cu măsură. Poate suna puţin enervant când cineva îţi spune „distrează-te, dar cu măsură”, însă trebuie să conştientizezi că, în ciuda faptului că nu eşti în interiorul companiei, tot reprezinţi acea companie şi asta prin comportamentul, atitudinea şi acţiunile tale.

Gândeşte-te numai cum ar fi să citeşti pe un cunoscut forum unde se discută numai lucruri despre firme, cum că, o/un angajată/angajat s-a îmbătat la  petrecerea de Crăciun, s-a urcat pe mese, a început să danseze şi a făcut diverse lucruri nepotrivite cu ocazia unui astfel de eveniment…

Faţeta nevăzută a colegului

Dat fiind faptul că jumatate din viaţă ne-o consumăm la birou, petrecerea de Crăciun cu colegii este un soi de extensie a petrecerii în familie. De aceea, spune Greta Chetreanu, HR Director, IIRUC Service SA şi membru HR Club, petrecerea nu trebuie tratată de parcă ar fi o acţiune de genul „dacă e ordin, cu plăcere” ,dar nici ca pe o sindrofie super-elegantă.

„Cu toţii ne dorim să ne simţim bine şi să profităm de această ocazie pentru a ne descoperi încă un pic din faţeta nevăzută zilnic a colegului, însă aşa cum la o petrecere în familie îţi respecţi gazda, tot aşa la cea organizată la birou trebuie să respecţi regulile de desfăşurare anunţate de către organizator”, mai spune aceasta.

Alexandra Szekeli, marketing specialist la compania de resurse umane Perspective Group atenţionează că petrecerile de Crăciun se transformă apoi în amintiri legate de colegii de la locul de muncă şi spune să ai grijă să nu transformi ocazia într-un eveniment de care mai apoi îţi va fi ruşine şi care îţi poate schimba în rău imaginea în faţa celorlalţi.

Reguli de aur pe care să le urmezi la petrecerile de Crăciun:

* Dacă este anunţată o oră de începere, este bine s-o respecţi. Poate că Directorul General vrea să vă vorbească înainte de a se deschide dansul. Degeaba ajungi la Primărie după ce mirii au spus „da”…

* Ar fi neplăcut şi neapreciat să vii cu partener, deşi invitaţia era doar pentru tine, iar toţi colegii vor veni neînsoţiţi.

* Nu alege o costumaţie inadecvată (decolteu exagerat de adânc, fustă mini, exces de accesorii, machiaj puternic etc.). În loc să fii invidiată pentru ţinută, vei sfârşi prin a închide o portiţă de comunicare cu colegii care nu agreează astfel de comportament.

* Chiar dacă eşti introvertă sau într-o pasă mai proastă nu te izola, nu te retrage în carapacea ta, ci dă o şansă celor din jur să intre în lumea ta.

* Dacă te invită şeful la dans, chiar dacă e melodia pe care ai deschis dansul la nunta ta, nu-ţi confunda şeful cu soţul.

* Ai grijă să nu consumi alcool peste măsură. Nu vei mai avea control asupra vorbelor şi faptelor tale.

* Evită să flirtezi cu colegii şi să generezi zvonuri sau comentarii faţă de alte tipuri de relaţii la locul de muncă. Nu folosi un limbaj vulgar sau o atitudine prea îndrăzneaţă.

* Evită să spargi pahare/veselă dacă acest lucru nu este un obicei practicat de grupul în care eşti.

Sursa: Greta Chetreanu, HR Director, IIRUC Service SA şi membru HR Club şi Alexandra Szekeli, marketing specialist la compania de resurse umane Perspective Group.

Foto: Shutterstock

Care este destinația de „detoxifiere digitală” din România, inclusă într-un top internațional

Care este destinația de „detoxifiere digitală” din România, inclusă într-un top internațional