Ce lucrări de amenajare poți realiza în sezonul rece

Deși sezonul rece poate părea nepotrivit pentru realizarea lucrărilor de amenajare interioară sau exterioară, uneori acestea sunt necesare. Fie că nu ai reușit să termini la timp ce ți-ai propus sau că abia acum ai observat că unele zone necesită îmbunătățiri, vremea rece nu ar trebui să fie o preocupare majoră. Dimpotrivă, acest moment al anului ți-ar putea aduce câteva avantaje. Află din cele ce urmează care sunt recomandările specialiștilor în acest sens.

Finisarea pardoselilor

Lucrările de finisare a pardoselilor pot fi realizate fără impedimente prea mari în timpul sezonului rece. De exemplu, montarea gresiei se poate face cu ușurință, mai ales în spațiile situate la interior, sau ferite de acțiunea directă a vremii de afară, unde temperaturile nu coboară sub 5 grade Celsius. În funcție de încăperea sau spațiul în care urmează să o montezi, este important să alegi modele de gresie de exterior sau interior de calitate. Acestea vor fi mai ușor de montat și vor avea o rezistență crescută în timp. Totodată, folosește materialele adecvate lucrării. Un avantaj este faptul că vei găsi cu mai multă ușurință un meșter la care să apelezi în acest sezon. În plus, unele materiale au prețuri mai convenabile pe timp de iarnă. Singurul dezavantaj ar putea fi acela că adezivul se va usca puțin mai greu decât vara.

Montarea parchetului poate fi de asemenea realizată fără niciun fel de probleme. Există nenumărate zvonuri conform cărora umiditatea sau temperatura nu sunt potrivite. Este însă suficient să respecți recomandările de montare și să păstrezi parchetul la interior pentru aproximativ 24 de ore. În cazul parchetului din lemn masiv este de preferat ca perioada de acomodare cu condițiile de la interior să fie mai lungă.

Decorarea pereților

În ceea ce privește zugrăvirea pereților interiori, lucrarea se poate realiza fără prea mari probleme în cazul unei construcții vechi. Locuința este izolată și încălzită, detalii care sunt esențiale, dar este totuși recomandat să aștepți o perioadă cu temperaturi pozitive.

Dacă este vorba de o clădire aflată încă în construcție, lucrurile pot fi mai complicate. Nu este recomandat să aplici glet sau tencuieli decorative până ce casa nu este izolată la exterior. Înghețul poate compromite întreaga lucrare.

Pentru ca lucrurile să decurgă cât mai bine, este important să cunoști caracteristicile vopselelor și modul în care acestea reacționează la temperaturi mai scăzute. Totodată, înainte de a lua o decizie, analizează cu atenție avantajele și dezavantajele realizării unei astfel de lucrări, atât din punct de vedere al costurilor cât și al opțiunilor de punere în practică.

Tapetul este o opțiune mai la îndemână. Este necesar doar ca spațiul sa fie încălzit, pentru ca adezivul să se usuce la scurt timp de la aplicare.

Însă, indiferent de tipul de decorațiune ales, ține cont de faptul că aerisirea spațiilor este un aspect esențial. Vopsirea, gletuirea, curățarea pereților sau aplicarea tapetului vor crea praf și un miros persistent, ce trebuie înlăturat mai ales în cazul în care casa este locuită.

Lucrări exterioare

Lucrările exterioare pot fi mai dificil de realizat în sezonul rece, dacă temperaturile coboară prea mult. Bineînțeles, depinde ce anume ți-ai propus și cât de blândă se arată iarna. Dacă temperaturile se mențin peste limita de îngheț, vei avea cu siguranță un avantaj în cazul lucrărilor mai mici precum zugrăvelile sau montarea gresiei exterioare.

Achiziționează doar adezivi și materiale special concepute pentru lucrul în timpul iernii, care pot fi folosite fără teama că lucrările vor fi compromise.

În cazul lucrărilor de construcție, este esențial să te asiguri că toate conductele sunt acoperite, utilajele sunt adăpostite iar muncitorii au asigurate condițiile de lucru corespunzătoare.

Renovarea sau reamenajarea casei tale pe timpul iernii ți-ar putea aduce câteva bătăi de cap suplimentare, dar vei avea satisfacția că ai finalizat ce ți-ai propus. În plus, dacă acorzi o atenție crescută tuturor detaliilor, lucrările vor decurge fără probleme.

Sursa foto: Shutterstock

Loading...
Recomandari
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Divertisment

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT
cu tendințele de toamnă-iarnă 2017-2018 în modă și frumusețe!

Vă recomandăm: