Filme în premieră la cinema în august 2018

Ce filme vedem la cinema în august 2018?

Luna august nu e deloc săracă în materie de premiere cinematografice: debutează în forță, cu un nou episod din seria “Misiune Imposibilă”, continuă cu un sensibil film inspirat din cărțile cu ursulețul Winnie, aduce și cutremurătorul documentar despre masacrul din insula norvegiană Utøya, ne distrează însă și cu o comedie cu spioni și ne sperie puțin cu un film horror despre personajul fictiv Slender Man. Vizionează câteva secvențe, care cu siguranță îți vor face poftă să mergi la film!

Misiune: Imposibilă. Declinul

Cu: Tom Cruise, Rebecca Ferguson, Michelle Monaghan

Premiera: 3 august

Ethan Hunt și echipa sa se reîntorc pe ecrane într-o misiune contracronometru. Filmul este o capodoperă a producțiilor de acțiune, plin de cascadorii impresionante.

Christopher Robin şi Winnie de Pluş

Cu: Hayley Atwell, Ewan McGregor, Jim Cummings

Premiera: 3 august

Inspirat din celebra serie de cărți pentru copii, filmul descrie povestea lui Christopher Robin, adult acum, care se reîntâlnește cu prietenul său din copilărie și reînvață să se bucure de micile plăceri ale vieții.

Spionul care mi-a dat papucii

Cu: Mila Kunis, Justin Theroux, Kate McKinnon

Audrey și Morgan sunt două prietene foarte bune. În momentul în care una dintre ele descoperă că fostul ei iubit era spion, cele două se trezesc implicate într-o conspirație internațională.

Utoya: 22 iulie

Cu: Andrea Berntzen, Aleksander Holmen, Brede Fristad

Premiera: 17 august

Filmul este o impresionantă reconstituire a masacrului de pe insula norvegiană Utøya, unde, în urmă cu șapte ani, criminalul Anders Breivik a vânat și ucis, unul câte unul, 69 de tineri.

Legenda lui Slender Man

Cu: Joey King, Julia Goldani Telles, Annalise Basso

Premiera: 31 august

Pentru amatorii genului Horror, scenariștii de la Hollywood au dat viață unul personaj fictiv, apărut în folclorul digital de mai puțin de un deceniu. Creatura înaltă și lipsită de trăsături faciale răpește copii și adolescenți.

Foto: Cinemagia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Video
Vă recomandăm: