Cât de periculoasă este gripa porcină?

Dacă până acum ni se părea doar un subiect de ştiri, odată cu apariţia primelor cazuri cu transmitere locală comunitară, gripa nouă devine un pericol real pentru oricare dintre noi.
Aşa cum au estimat specialiştii, odată cu răcirea vremii, incidenţa gripei pandemice a crescut semnificativ şi chiar au apărut primele cazuri de îmbolnăvire fără istoric de călătorie într-o zonă afectată.

Şi în România, virusul AH1N1 a început să se răspândească în colectivităţile de copii şi tineri.

Drept urmare, Ministerul Sănătăţii a anunţat că vaccinarea va începe până la sfârşitul lunii noiembrie, data estimată fiind 26.

Din păcate, vaccinul Antigrip, realizat de Institutul Cantacuzino, va putea fi utilizat numai de specialiştii implicaţi în campania de vaccinare gratuită şi nu va fi disponibil în farmacii.

Deocamdată vor fi vaccinaţi, pe lângă cei care lucrează în sistemul sanitar, elevii de liceu şi studenţii din cele două focare, Bucureşti şi Iaşi.

Totuşi, ne sfătuieşte dr. Daniel Albu, medic de familie, ar trebui să ne vaccinam cu toţii, aşa cum ar trebui, de altfel, să ne vaccinăm împotriva gripei sezoniere.

Dr. Albu, ca mulţi alţi medici, consideră că gripa nouă nu este mai periculoasă decât cea sezonieră. Singura diferenţă ar fi aceea că pentru gripa sezonieră există în fiecare an vaccinuri care îi protejează pe cei cu sistemul imunitar slăbit, adică bătrâni, copii, bolnavi cronici. În lipsa vaccinurilor şi gripa sezonieră ar ucide la fel de mulţi oameni ca şi virusul AH1N1.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) informează că vaccinul împotriva gripei sezoniere şi vaccinul împotriva gripei pandemice sunt diferite.

“Vaccinul antigripal sezonier nu protejează împotriva gripei pandemice”, anunţă site-ul OMS. Şi viceversa, “vaccinurile contra gripei pandemice nu oferă protecţie împotriva altor virusuri gripale”.

Totuşi, dr. Daniel Albu ne-a explicat că cei care se vaccinează anual au mai puţine şanse să ia gripa nouă. Vaccinarea sezonieră ajută la crearea unui sistem imunitar mai puternic, deci ar putea oferi o oarecare protecţie şi împotriva gripei pandemice.

Acest lucru a fost confirmat şi de un studiu realizat în Mexic, ţara din care a pornit gripa nouă. Cercetătorii au descoperit că vaccinul sezonier este eficient în proporţie de 73% împotriva gripei porcine.

Chiar şi aşa, specialiştii avertizează că vaccinul antigripal sezonier nu trebuie să înlocuiască vaccinul pandemic atunci când acesta va fi disponibil.  
 
Vaccinarea împotriva gripei pandemice a stârnit controverse la nivel mondial, încă de la început existând dubii cu privire la siguranţa noului vaccin. Totuşi, OMS informează că noile vaccinuri sunt la fel de sigure ca şi cele sezoniere, iar efectele secundare sunt similare.

Şi gravidele sunt în siguranţă dacă se vaccinează, ba chiar este indicat să o facă pentru că fac parte dintr-o categorie cu risc crescut.

Simtomele infecţiei cu noul virus gripal sunt asemănătoare cu cele ale virozelor respiratorii: dureri în gât, febră, stare generală proastă, rinoree. Diagnosticul de infecţie cu AH1N1 se poate pune numai după analizele de sânge.

De aceea, specialiştii din Ministerul Sănătăţii ne sfătuiesc să evităm automedicaţia, să ne adresăm unui medic încă de la primele simptome şi să ne izolăm la domiciliu până la aflarea diagnosticului pentru a nu infecta alte persoane.

În ce îi priveste pe cei sănătoşi, tot ce pot face până la vaccinare este să se spele cât mai des pe mâini cu apă şi săpun şi să se ferească de cei care prezintă simptome de gripă.

Rămâne de văzut cât de mult ne vor folosi aceste măsuri având în vedere că nu putem evita “aglomeraţiile şi mulţimile” aşa cum suntem sfătuiţi zilnic.

Vom recurge şi noi la măştile de protecţie? Acestea se găsesc în farmacii, majoritatea la preţuri sub 1 leu, însă gradul de protecţie pe care îl oferă este îndoielnic.

Măştile chirurgicale nu blochează particulele mici de salivă care pot purta virusuri. Mai sigure sunt măştile tip botniţă, care se strâng în jurul gurii şi nasului (costă în jur de 4 lei), însă fac respiraţia mai dificilă.

În plus, boala se transmite şi prin atingerea ochilor cu mâinile murdare, deci măştile sunt complet inutile dacă nu luam şi alte măsuri de precauţie.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Sănătate
Vă recomandăm: