“Cartea lui Eli” (video)

În urmă cu 31 de ani, un război apocaliptic a pustiit teritoriul Statelor Unite ale Americii şi a aruncat civilizaţia în pragul colapsului.

Un războinic singuratic pe nume Eli, unul dintre puţinii supravieţuitori ai conflagraţiei, şi-a asumat existenţa de nomad şi călătoreşte de-a lungul şi de-a latul acestui peisaj dezolant cu scopul de a proteja o carte sacră ce conţine secretul salvării viitorului umanităţii.

Pentru a-şi împlini destinul, Eli trebuie să împiedice intrarea acestei cărţi valoroase în posesia unor oameni care s-ar folosi în mod distructiv de cunoştinţele cuprinse în ea şi trebuie să facă tot ceea ce îi stă în putinţă pentru a răspândi învăţăturile scrise în volumul pe care îl păzeşte cu străşnicie în aşa fel încât să poată reinstaura civilizaţia.

Într-un oraş insalubru, lipsit de legi şi de orice confort, brutalul tiran Carnegie plănuieşte însă să fure cartea lui Eli şi să aplice cunoştinţele cuprinse în ea în interesul lui personal.

În regia lui Allen şi Albert Hughes, drama “Cartea lui Eli” / “The Book of Eli” îi aduce în distribuţie pe Denzel Washington, Gary Oldman, Mila Kunis, Ray Stevenson şi Jennifer Beals.

Text şi foto: CinemaPRO
Câştigă 5 invitaţii la filmul “Cartea lui Eli”!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Vedete
Vă recomandăm: