Care vor fi câştigătorii premiilor Oscar 2010?

Ca în fiecare an, Festivitatea de decernare a premiilor Oscar, cel mai spectaculos eveniment din viaţa cinematografică, îi ţine cu sufletul la gură pe cei înscrişi în cursa pentru premiu.
În acelaşi timp, marea aşteptare a listelor cu nominalizări creează o adevărată manie în rândul amatorilor de câştiguri, care iau cu asalt casele de pariuri din întreaga lume, iar principalele publicaţii se întrec în speculaţii şi îşi întocmesc propriile liste cu nominalizări.
 
Şi totuşi, cine vor fi în 2010 norocoşii câştigători ai celebrei statuete? Vor fi premiile Oscar împărţite actorilor mai puţin cunoscuţi, sau, dimpotrivă, celor care mai au unul acasă?

Iată ce spune gura târgului şi ce sugestii pentru pariuri ne da criticul român de film Irina Margareta Nistor, care a dublat peste 5.000 de filme în cariera sa de traducător.  

Potrivit moviefone.com, George Clooney, Colin Firth şi Abbie Cornish par să fie pariuri sigure la categoria “Actori în rolurile principale", iar în topul listelor pentru “Cele mai bune filme” au urcat în ultim moment ultimele producţii din acest an.
 
“A Serious Man” este fantastic, dar şi “Nine” pare fascinant. Va lua probabil “Precious: Based on the Novel Push by Sapphire", coprodus de Opra, despre problemele celor de culoare. Votul politic va semăna cu cel cinematografic. “Up in the air” pare foarte nostim, dar nu cred că ajunge în finală, chiar dacă e Cloony acolo", ne spune criticul de film Margareta Nistor.

De asemenea, “The Lovely Bones", “Avatar" şi “Nine" ar putea fi trei dintre cele 10 nominalizate la aceasta categorie.
 
Poliţist, adjectiv", în regia lui Corneliu Porumboiu, este propunerea României în acest an pentru categoria “Cel mai bun film străin", care va intra însă în competiţie cu producţii foarte apreciate. “A Prophet de Jacques Audiard", “The White Ribbon" al germanului Michael Haneke şi filmul coreean “Mother" sunt trei pelicule care au fost vedetele festivalurilor de film din întrega lume, în acest an.
 
The World is Big and Salvation Lurks Around the Corner" este numele filmului nominalizat de Bulgaria pentru Oscaruri, în regia lui Stephan Komandarev, care are nu mai puţin de şapte premii, printre care Cel mai bun film la Festivalul Internaţional de Film de la Sofia. Şi pelicula propusa de Serbia “Here and There", în regia lui Darko Lungulov, a obţinut premii la Festivalul de Film din Tribeca (New York).  
 
Deşi filmul a făcut furori la Cannes, criticul român crede că “Poliţist, adjectiv" este “cam subtil pentru S.U.A". În schimb, cele mai mari şanse le are “The White Ribbon”, care a luat premiul Palme D’Or. 

Cel mai bun actor  
 
Desemnat de curând “Cel mai bun actor la Veneţia", Colin Firth ar putea da lovitura şi la Oscar, cu rolul din "A Single Man", în detrimental lui Matt Damon (The Informant!), care, deşi rolul îl înfăţişează total schimbat, stilul de joc este unul banal, apreciază Margareta Nistor.

Un concurent redutabil pentru cei doi este şi George Clooney din “Up în the Air", dar propuneri sunt şi pentru Daniel Day-Lewis (Nine), Mark Wahlberg (The Lovely Bones), la a doua nominalizare în patru ani, sau Morgan Freeman (Invictus), cu al sau film biografic.
 
Cea mai bună actriţă  
 
Şi în acest an, premiile Oscar par să se împartă pentru întregirea colectiilor personale. Meryl Streep (Julie & Julia) marchează un record prin cea de-a 16-a nominalizare, urmată de Penelope Cruz (Los abrazos rotos), datorită rolului creat de de Pedro Almodovar, care se află şi ea la a treia propunere în patru ani.

De asemenea, Hilary Swank (Amelia) este de două ori câştigatoare la Oscar, iar Charlize Theron (The Burning Plain) păstrează deja un premiu.  
 
Cât despre Meryl, se spune că actriţa are cele mai mari şanse la casele de pariuri, iar criticul nostru apreciaza ca “este formidabilă şi a jucat într-un film care nu e nici blockbuster, nici speculaţie pentru comentarii aşa-zis inteligente. Este cam rafinat pentru numeroşii votanţi, dar să-i ţinem pumnii!”.

Cel mai bun actor in rol secundar
 
Lista nominalizarilor la categoria “Cel mai bun actor, rol secundar" îl pune în fruntea clasamentului pe Christoph Waltz (Inglourious Basterds), fiind cea mai sigură dintre nominalizările la Oscar. Surprize ar putea veni, însă, şi din partea lui Alfred Molina, cu rolul sau din “An Education", sau din partea lui Paul Schneider din “Bright Star".
 
Waltz îl merită, dar nici Molina nu-i de lepădat. Al treilea e doar că să fie pus încă un nume. E şters complet”, spune Margareta Nistor.  

Cea mai bună actriţă în rol secundar ar putea fi desemnată Mo’nique din acelaşi film apreciat, regăsit şi el în lista de nominalizări, “Precious: Based on the Novel Push by Sapphire".  
 
O nominalizare la Oscar a Annei Kendrick din filmul “Up în the Air" pare inevitabilă, spun criticii, în timp ce Rachel Weisz (The Lovely Bones) deţine deja un Oscar pentru rol secundar.  
 
“Rachel l-a mai luat şi nu e Meryl, aşa că probabil, Anna. În caz că nu ia premiul la categoria “Actrită principală”, Gabourey Sidibe s-ar putea s-o facă acum, ca să nu fie acuzaţi de discriminare”, glumeşte criticul român.  
 
La categoria “Cele mai bune efecte vizuale", în cursa pentru trofeu în topul predicţiilor se află “Avatar", “Sherlock Holmes”, pe lângă alte animaţii la fel de apreciate, cum sunt "Coraline", "Angels&Demons", “2012” sau “Watchmen”.
 
Prezenţa pe lista a filmului “A Christmas Carol" confirmă că Academia de Film ia în calcul, pentru efecte speciale, animaţiile computer-generated, de altfel un subiect controversat.
 
Mai multe nominalizari pentru filmele de animaţie

În acest an, bătălia pentru cel mai bun film de animaţie va fi mai crâncenă, pentru că la această ediţie numărul nominalizărilor a urcat la un nou record de 20 de propuneri. Cei cinci valoroşi care promit un Oscar ar putea fi “Up" şi “Ice Age 3", alături de “Ponyo" al lui Hayao Miyazaki, “Mary şi Max” şi “Coraline". 
 
Dintre documentare, una dintre cele mai interesante producţii şi cu şanse foarte mari la Oscar este “The Cove” (Louie Psihoyos), prezent la Festivalul Internaţional de Film DaKino şi la TIFF-ul de la Tokio.

“Colosal, rafinat şi formidabil este în schimb “Les plages d’Agnes” produs de Agnes Varda, pe care l-aţi văzut la Europeni. Plajele, un jurnal de amintiri filmat şi magistral montat, care a luat şi Cesarul în Franta”, apreciază criticul.

Un alt documentar intersant şi care ar putea surprinde concurenţii este “Food, Inc.” al lui Robert Kenner,care se află şi el în rândul preferinţelor.  

Dacă un număr de competitori pentru premiile Oscar au fost deja puşi pe lista locurilor rezervate la cinematograful Kodak din L.A, alţii şi-au luat deja premiile.

În acest an, actriţa Lauren Bacall, regizorul Roger Corman şi cameramanul Gordon Willis au primit Oscarurile onorifice pentru 2010, distinctii care, până acum, erau acordate în cadrul ceremoniei televizate.
 
Din lista de propuneri selectate, Academia de Film Americană va face publice nominalizările la începutului anului 2010.
 
Foto: NorthFoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Divertisment
Vă recomandăm: