Când va avea loc Astra Film Festival și ce aduce nou ediția de anul acesta

De Ioana Ilie pe 18 septembrie 2018
Festivalul Internațional Astra Film va avea loc între 15 și 21 octombrie și va pune la dispoziția publicului o selecție de 101 filme, dintre care 56 vor participa în cele 5 secțiuni competiționale.

Ediția de anul acesta reprezintă aniversarea a 25 de ani de explorare și experimentare a condiției umane prin cinematografia realității și abordează, ca de obicei, prin filmele de non-ficțiune selecționate, teme actuale complexe și portrete amănunțite ale diversității sociale și culturale contemporane.

Timp de 7 zile, în cele 9 spații special amenajate în centrul istoric al orașului, publicul va avea de ales dintr-o selecție a celor mai bune 101 filme produse recent în România și în lume. Selecția a fost făcută dintr-un număr record de peste 3.000 de filme care au fost înscrise în acest an și include 10 producții românești. 11 documentare vor avea premiera mondială la festival și 40 cea națională.

Astra Film 2018 1

Competiția de film de non-ficțiune se va desfășura pe 5 secțiuni, astfel: Internațional (cu 9 filme selecționate), Europa Centrală și de Est (10 filme), România (10 filme), Scurtmetraj (12 filme), Student (15 filme), iar câștigătorii vor fi anunțati sâmbătă, 20 octombrie. Acestor producții li se adaugă cele 45 de filme prezentate în afara competiției – în cadrul programelor tematice ale Festivalului, în format experiențial (realitate virtuală și proiecții 360 de grade), precum și în cadrul Astra Film Junior, un festival-în-festival dedicat formării generației următoare de cinefili și realizatori de film documentar, aflat la a 10-a ediție.

Astra Film Junior oferă spre vizionare filme documentare pentru copii și tineri, despre copii și tineri, precum și ghidaj pentru profesori și materiale didactice pentru activități de educație de cinema în clase, după vizionarea filmelor. Tinerii se familiarizează cu noțiunile de bază în interpretarea filmelor, sunt inițiați în producția de filme, iar profesorii obțin un suport de „film literacy”, de educare a tinerilor prin film și familiarizare a acestora cu un nou mod de a percepe lumea înconjurătoare.

Astra Film 2018 2

Programul ediției din 2018 include, de asemenea, conferințe, discuții panel, masterclass-uri, întâlniri ale profesioniștilor din industrie, concerte și Q&A cu realizatorii prezenți la Sibiu.

Organizatorii festivalului spun că selecția de filme a ediției 2018 este relevantă pentru lumea în care trăim, unde tot mai multe întâmplări zilnice din sfera politică și socială afectează însăși esența condiției noastre umane și tot mai puține reușesc să ne redea credința în umanitate. Într-o perioadă în care viața chiar bate filmul, producțiile selecționate aduc noutate genului atât prin varietatea și complexitatea subiectelor, cât și prin creativitatea abordării stilistice.

Astra Film 2018 3

Festivalul Astra Film aduce, în fiecare an, cele mai recente producții și tendințe din lumea filmului documentar internațional, promovează înțelegerea interculturală la nivel mondial, prezintă cele mai bune narative interactive de non-ficțiune, explorează modul în care revoluția digitală transformă arta documentarului și omagiază munca marilor maeștri ai genului.

Astra Film este unul dintre cele mai relevante evenimente cinematografice documentare din Europa și cel mai important festival internațional de film documentar din Europa de Sud-Est și oferă în fiecare an la Sibiu un loc de întâlnire vital și interesant pentru cinematografia documentară.

Lista completă a filmelor selecționate este disponibilă aici.

Sursă foto: Astra Film Festival

 

 

Lidia Buble, dezvăluiri din copilărie: "Mi se părea ceva anormal să adorm fără să iau bătaie"

Lidia Buble, dezvăluiri din copilărie: "Mi se părea ceva anormal să adorm fără să iau bătaie"