Alexandra, 8 ani, leucemie

De Erika Chivu pe

Alexandra este în clasa a doua, dar nu mai poate merge la şcoală, din cauza leucemiei. Când se simte bine mai vine doamna învăţătoare pe la ea pentru lecţii.
Când a intrat în clasa întâi, Alexandra era o fetiţă veselă, cu ochi albaştri şi păr frumos, creţ şi lung până la talie. Mamei ei îi plăcea atât de mult părul fetiţei încât până la opt ani nimeni nu s-a atins de el.

La scurt timp după începerea şcolii, au apărut şi problemele. Alexandra a avut mai întâi giardia, apoi anemie şi multe răceli. Părul cârlionţat a început să se îndrepte şi să-i cadă. Avea şi vânătăi pe picioare, dar mama ei, Cristina, le punea pe seama loviturilor, normale la un copil de vârsta Alexandrei. Iar imunitatea scăzută a fost pusă pe seama primului an de şcoală, un an plin de schimbări, stresant pentru orice copil.  

În ciuda tratamentelor şi odihnei, analizele nu ieşeau niciodată bune. La ultimele analize făcute, medicii s-au uitat cu milă la tatăl fetiţei care s-a dus să ridice rezultatul. Toate valorile erau mai mari ori mai mici decât normalul. Când au ajuns la „Grigore Alexandrescu”,  medicul de gardă a întrebat-o pe Cristina: „Puteţi să mergeţi ACUM la Fundeni?” Şi au mers. Aveau bagajul făcut pentru 2-3 zile de stat în  spital. Dar au rămas la Fundeni câteva luni pentru că Alexandra a început imediat tratamentul cu citostatice.  

Încă din primele zile, Cristina a asistat la moartea unui băieţel bolnav tot de leucemie. Dar asta n-a speriat-o. Recunoaşte că a avut momente de disperare, momente în care s-a întrebat „De ce eu? De ce copilul meu?” Dar şi-a zis că trebuie să fie puternică şi optimistă de dragul Alexandrei, iar atunci când nu mai putea să zâmbească ieşea din salon, ca să n-o vadă fetiţa tristă.

Părul blond şi lung a început să cadă la scurt timp după prima perfuzie cu citostatice şi pentru prima oară în opt ani, Alexandra s-a tuns, chiar în ziua în care mama ei i-a cumpărat prima perucă.  

Din fericire, tratamentul a decurs bine, fără complicaţii majore, deşi au fost zile când Alexandra nu s-a putut ridica din pat. S-a luptat şi ea, ca toţi ceilalţi copii, cu stări de depresie şi nervozitate, iar mamei nu i-a fost uşor să-şi păstreze calmul. Ştia de la copiii mai mari cât  de mult se schimbă starea psihică a celor trataţi cu citostatice, aşa că a suportat cu zâmbetul pe buze indiferenţa Alexandrei – „Aveam impresia că se uită prin mine” –  conştientă că nu fetiţa este de vină, ci tratamentul primit.  

Acesta a funcţionat cum nu se putea mai bine şi astăzi Alexandra este bine. Se află la ultima cură de citostatice şi va fi acasă, la Ploieşti, de Sărbători şi de ziua ei – împlineşte nouă ani pe 26 decembrie. Mai are de făcut o puncţie, la finalul curei, apoi va începe tratamentul de întreţinere.

Chiar şi aşa, Alexandra suferă pentru că nu se poate apropia de colegii şi prietenii ei. Când pleacă cu mama la plimbare nu pot decât să stea pe bancă, în parc, şi să se uite cum se joacă ceilalţi copii. Şi chiar dacă ar avea voie să se joace, Alexandra nu ar fi primită în unele grupuri. Unii copii cred că leucemia se ia şi o resping.

Pe lângă durerea de a-şi vedea copilul permanent privit cu coada ochiului, Cristina îşi face griji şi pentru partea financiară. Alexandra are nevoie de suplimente, medicamente, alimente sănătoase şi de calitate, iar mama ei cheltuie sute de lei în fiecare săptămână petrecută la spital.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat