Călătorii: Kaleiçi, micul secret al Antalyei

De Libertatea pentru femei pe 15 septembrie 2012

Fântâna cântătoare îţi oferă terapie prin muzică clasică, iar dispoziţia romantică poate fi prelungită în cluburile cu ritmuri lente şi în restaurantele tipic orientale.
Este ca şi cum ai explora o ţară în miniatură în inima Antalyei. Aici sunt casele din oraşele Safranbolu şi Mugla, uşile din aşezările pitoreşti Ayvalik şi Bergama şi benzile înguste din sătucurile istorice ale Turciei. Lângă ele se întinde leneş Bazarul Istoric, cu magazinele sale care vând tapiserii, covoare, eşarfe din mătase şi păpuşi din materiale textile din Cappadocia. Zidurile vechi, bisericile, moscheile şi hamamele datează din perioada romană şi otomană, ca multe locuri din Câmpia Anatolia. Tot aici e şi portul vechi de agrement. Arată diferit dimineaţa şi seara, dar e frumos în ambele momente, cu lumini intermitente la asfinţit şi o salbă de portocali de-a lungul falezei. Nu e de mirare că regele Attalos al II-lea al Pergamului a declarat că acest tărâm este cerul pe pământ atunci când a venit pentru prima oară aici. Povestea spune că acum două mii de ani, regele Attalos a trimis o avangardă în lume cu ordinul: „Găsiţi un loc care să stârnească invidia tuturor regilor şi principilor, un loc care să atragă toate privirile! Descoperiţi un paradis pentru mine!” Când solii au venit în locul unde se află astăzi Antalya, au realizat că au găsit paradisul de care regele a vorbit şi au trimis un mesager să-l informeze. Când a ajuns Attalos aici, a poruncit ca un oraş să fie fondat şi să fie numit Attaleia, după numele său.

Răsfăţ de o zi

Când porneşti spre centrul vechi, Kaleiçi, intenţionezi să rămâi doar câteva ore, nici prin gând nu-ţi trece că ţi-ai putea petrece chiar şi opt zile rătăcind pe străzile sale. Cel dintâi obiectiv e Poarta lui Hadrian (construită în cinstea împăratului Hadrian, în anul 130) şi preferată de iubitorii de istorie şi pitoresc. Îţi deschide calea spre fântâna cântătoare cu un repertoriu muzical bine pus la punct şi spectacole acvatice. Într-o după-amiază leneşă, alege o plimbare cu tramvaiul de-a lungul coastei pentru a admira Plaja  Konyaalti, recunoscută pentru îngheţata savuroasă de la taverne şi parcul cu delfini jucăuşi din apropiere. Seara, te poţi delecta cu spectacole de balet, operă şi muzică turcească.

Cazare rustică

Pe înserat, te poţi retrage la o pensiune cochetă cu grădină şi piscină. Bucătarii îţi vor prepara o bunătate de kebab şi legume dulci, acrişoare sau uşor condimentate. Şi nu rata ocazia de a vizita casele localnicilor ticsite cu ramuri de portocali, lămâi, caişi şi frunze de palmier. Gazdele te primesc cu drag, îţi prezintă fântânile vechi, care încă funcţionează, şi hayat-ul, un balcon larg de unde intri în camere, fiecare cu designul şi parfumul său.

Paula Herlo, despre Cristian Leonte: "Prima oară m-au atras ochii lui"

Paula Herlo, despre Cristian Leonte: "Prima oară m-au atras ochii lui"