„Burlacul”: Cum este femeia ideală pentru Bogdan Vlădău

De Unica.ro pe 04 iulie 2013

Noul burlac al emisiunii care va debuta joi seară la Antena 1, Bogdan Vlădău, a mărturisit cum ar trebui să fie femeia ideală în viziunea lui.


Arãtos şi celebru, Bogdan Vlãdãu a acceptat sã intre în rolul “Burlacului” – show aflat la al patrulea sezon, a cãrui premierã va avea loc joi, de la 20:30, la Antena 1 – pus pe fapte mari: doreşte sã-şi întemeieze o familie. “Trebuie sã trec într-o altã etapã a vieţii mele. Am mulţi prieteni cãsãtoriţi, care au copii deja, iar eu mã intreb: Oare ce Dumnezeu am fãcut pânã acum”, se întreabã retoric Bogdan Vlãdãu.
Singura lui temere este cã participantele la concurs vor avea dificultãţi în a-l descoperi aşa cum este de fapt, un tip onest, care-şi doreşte familie şi copii. “Va fi greu, prima provocare este sã le arãt fetelor cã sunt cel cu imaginea create de presã. Am fost de douã ori foarte aproape de cãsãtorie, de data asta nu vreau sã mai dau greş”, a mai mãrturisit Burlacul. Show-ul este moderat de celebrul Cãtãlin Botezatu, cel care-i va ghida paşii lui Vlãdãu pe tot parcursul emisiunii.
La filmarile primului episod “Burlacul” Bogdan Vlãdãu i-a mãrturisit lui Catalin Botezatu, cã doar mamei lui îi spusese cã va fi personajul principal al show-ului. “Cu mama am o relaţie mai specialã. Lui tata nu i-am zis încã, deşi toatã lumea mã sfãtuieşte sã-i spun şi lui, ca sã nu-l las sã afle de la televizor”.
Întrebat fiind de celebrul designer cum trebuie sã arate femeia idealã în viziunea lui, Bogdan a declarat: “Clar trebuie sã fie frumoasã, dar nu doar exteriorul, ci sa fie şi un om frumos. Şi ar mai trebui sã fie haioasã, sã aibã simţul umorului, ca sã am cu cine sã râd, şi nebunaticã”.
bogdan vladau burlacul


Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite