„Bebelușa” Oana a fost operată în această dimineață. Care este starea ei de sănătate

Oana Daniela Ioniță, fosta „bebelușă” de la „Cronica Cârcotașilor”, a suferit recent o interveniție chirurgicală din cauza unei herni ombilicale.

UPDATE, 16.40 – Într-o intervenție telefonică la Antena Stars, Oana Ioniță a vorbit mai mult despre operația de azi. Încă mai sunt sub efectul anesteziei. Mă simt bine. Probabil atunci când va trece o să mă doară groaznic. Am avut o hernie ombilicală de la cele două sarcini şi un diastazis de drept abdominal destul de mare. Am încercat toate variantele posibile, de la uleiuri comandate pe net, la exerciţii şi până la urmă am ajuns la operaţie. Nu revenea nici burtica la forma iniţială… Acum se pare că am o plasă şi muşchii mi-au fost cusuţi ca să am şi eu un abdomen frumos”.

Starea ei de sănătate este bună, iar vedeta a postat în urmă cu puțin timp un mesaj pe contul său personal de Facebook, în care vorbește despre starea ei de sănătate.

„Am ieșit din operație, sunt fericită că am reușit să o fac printre multele ore de la sală. Am avut parte de o îngrijire deosebită din partea personalului medical de la spitalul Cantacuzino, mulțumesc frumos doctorilor care fac minuni și sunt atât de dedicați în meseria lor și personalului medical.

De săptămâna viitoare la sală cu forțe proaspete și fără hernie ombilicală și fără diastazisul abdominal, de care voiam să scap de mult timp.

Acum am parte de o mică vacanță, nu la Miami ci la spital, dar trei zile de odihnă bine-meritată nu contează unde sunt dacă ai familia lângă tine și un pat pufos”, au fost cuvintele Oanei.

Oana Daniela Ioniță, fosta dansatoare de la „Cronica Cârcotașilor”, este profesoară de balet și mamă a doi copii – o fetiță Isabel (6 ani) și un băiat pe nume Maxim (2 ani).

Foto – Libertatea.ro

Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Vedete

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT
cu tendințele de toamnă-iarnă 2017-2018 în modă și frumusețe!

Vă recomandăm: