Se schimbă atmosfera astrală!

De Corina Buhagiar pe 23 iulie 2010

Scutura-te de orice urmă de melancolie, scoate din dulap rochiţa cu paiete şi sandalele aurii: Soarele a intrat în Leu! Ajungând în zodia sa de domiciliu, generosul şi strălucitorul Soare
va infuza în sufletele tuturor, fie ei zodia Leului sau nu, poftă de viaţă, bucurie şi încredere în propriile puteri.

De astăzi vei simţi că ceva minunat se petrece: lucruri pentru care până mai ieri te îngrijorai, acum le vezi cu un ochi optimist şi încrezător. Nu te mai necăjeşti pentru orice fleac şi nu mai eşti dispusă să accepţi ordine de la orice şef.

Cheful de distracţie se apropie de cod roşu: realizezi brusc ca poţi trimite mailuri şi de la malul mării, sau că problemele acelea urgentissime pot, de fapt, să aştepte până luni.

În afară că intră în Leu, Soarele mai este întâmpinat şi de 3 aspecte benefice: Saturn, Jupiter şi Uranus îi urează cu toţii „bun venit”, amplificând mult efectul stenic al influenţei sale.

Faptul că Jupiter, „Marele Benefic” este în trigon cu Soarele, face ca generozitatea, optimismul şi bucuria de a trăi să atingă cote înalte, indiferent dacă ai rămas fără baterie la telefon sau ţi-ai dat ultimii bani pe biletul de tren.

Uranus adaugă la asta un plus de originalitate şi dorinţă de schimbare. Ce atâta rutină, haide să încercăm ceva nou! vei gândi tu. Iar viaţa n-o să ţi se mai pară aşa o corvoadă, ci mai degrabă un joc pe care nu merită să îl iei prea în serios.

Din fericire (pentru şefii tăi), există pe cer şi sextilul Soare – Saturn. Aşa că oricât de tare te frig tălpile, vei avea conştiinciozitatea necesară să îţi termini treburile importante sau măcar să verifici bine uşa de la office înainte să pleci.

Rezistenţa la efort îţi este aplificată, şi chiar dacă ai muncit pe rupte toată săptămâna, vei avea resurse şi pentru dans sau distracţie până în zori…

Dacă până ieri, atenţia îţi era îndreptată mai mult spre interior, către familie sau propriul tău suflet, de azi vei simţi mai mult nevoia să te exprimi, să te manifeşti în exterior, cu creativitate şi umor.

Foto:Shutterstock

Lavinia Pîrva este însărcinată. Ștefan Bănică va deveni tată pentru a treia oară

Lavinia Pîrva este însărcinată. Ștefan Bănică va deveni tată pentru a treia oară