De ce e important să ai o atitudine pozitivă

De Erika Chivu pe 21 octombrie 2010

Atitudinea pozitivă poate face diferenţa între o persoană împlinită şi una nefericită, chiar dacă cele două au aceeaşi pregătire, aceeaşi vârstă şi aceaşi inteligenţă.

De ce ai nevoie de o atitudine pozitivă

Pentru că este un detaliu minor, dar care face diferenţa. Ca să înţelegem mai bine, cităm un psiholog american specializat în discursuri motivaţionale, dr. Alan Zimmerman.

El spune că atitudinea pozitivă este pentru cariera ta ceea ce este o sutime de secundă pentru un alergător de viteză: un detaliu aparent minor, dar care poate face diferenţa între un campion olimpic şi un sportiv mediocru.

Dacă avem două persoane de aceeaşi vârstă, de acelaşi sex, cu aceeaşi educaţie şi nivel de inteligenţa, atitudinea poate fi acel detaliu minor care face diferenţa atât în plan personal, cât şi în carieră.

Simplul fapt că te gândeşti la succes şi te consideri capabilă de a-l atinge îţi îmbunătăţeşte cu mult încrederea în tine, iar aceasta, împreună cu atitudinea pozitivă, te vor ajuta să obţii (aproape) tot ce îţi doreşti în viaţă.

De altfel, atitudinea cu care pleci la drum este importantă pe toate planurile, nu numai în carieră. Ajunge să ne gândim la cei cu boli grave, care au mai multe şanse de vindecare dacă păstrează o atitudine pozitivă şi sunt convinşi că se vor vindeca, lucru demonstrat prin studii ştiinţifice.

Cum să ai o atitudine pozitivă

Din păcate, unii dintre noi au o personalitate orientată către negativism, pesimism care poate fi moştenită genetic sau construită în urma educţiei şi a experienţelor trăite. Alţii sunt optimişti şi gândesc pozitiv oricâte piedici le-ar pune viaţa.

Din fericire, există metode prin care te poţi autoeduca aşa încât să capeţi o atitudine pozitivă. Trebuie doar să faci o „cură de pozitivism”, după cum spune psihologul Alan Zimmerman.

Fără gânduri negative – Încearcă să elimini orice gând negativ. Ascultă muzică veselă şi nu melodii triste, citeşte poveşti frumoase în loc de ştiri sumbre, stai de vorbă cu o persoană optimistă.

Lucruri mici – şi acestea contează, aşa că fii atentă la toate lucrurile mici, dar frumoase care ţi se întâmplă într-o zi. Bine ar fi să le şi scrii pe toate într-un mic jurnal. Orice lucru, oricât de mic, contează atâta timp cât este pozitiv: un străin care ţi-a deschis uşa, bomboana primită de la o colegă, o zi frumoasă după o săptămână ploioasă etc. După un timp consultă-ţi jurnalul şi vei vedea câte lucruri pozitive ţi se întâmplă într-o zi.

Comunicare
– vorbeşte mai mult cu cei din jur, mulţumeşte-le când te-au ajutat, zâmbeşte-le, spune-le ce simţi când e cazul. Frustrarea şi furia merg mână în mână cu negativismul, aşa că scapă de ele spunând ceea ce ai pe suflet.
 
Ajutor – o faptă bună îţi măreşte stima de sine şi te convinge că într-adevăr contezi. Dacă nu ai timp să te oferi voluntar pentru o fundaţie, fă gesturi mici în fiecare zi. Ajunge să cumperi flori de la o bătrână, să oferi un covrig unui copil sărac, să ajuţi o mama la căratul caruciorului pe scări. Sunt gesturi mici pentru tine, dar care celorlalţi le pot însenina ziua.
 
Autoironie – defectele şi nereuşitele tale au un impact mai mic dacă înveţi să râzi de ele. Autoironia te face mai plăcută celor din jur, dar te şi ajută să treci „onorabil” peste un eşec.
 
Aici şi acum – aşa trebuie să trăieşti, concentrându-te pe aici şi acum. Nu te agăţa de trecut, nu te gândi la ce ai fi putut avea, nu încerca să-ţi imaginezi cum va fi peste un număr de ani. Apreciază ceea ce ai acum, pentru că viaţa ta se desfăşoară aici şi acum, nu ieri, nu peste un an.

Capul sus – la propriu! Mergând cu capul în jos, cu privirea lăsată, transmiţi mesajul că nu contezi, că ţi-e ruşine cu tine. Priveşte în faţă, mergi dreaptă şi zâmbeşte cât mai mult. Când întâlneşti o persoană priveşte-o în ochi şi zâmbeşte-i – gesturi care denotă încredere în sine.
 
Cine se aseamănă se adună – aşa că probabil ai multe persoane negativiste în jurul tău. Încearcă să petreci mai mult timp cu persoane vesele, optimiste, care râd şi vorbesc mult.

Greşeli – fac parte din viaţă, iar dacă nu le faci înseamnă că nu evoluezi. Aşa trebuie să gândeşti. La fiecare greşeală, concentrează-te pe ce învăţăminte poţi trage din ea şi nu pe ce s-ar fi întâmplat dacă nu ai fi făcut-o.
 
Foto: Shutterstock

Lidia Buble, dezvăluiri din copilărie: "Mi se părea ceva anormal să adorm fără să iau bătaie"

Lidia Buble, dezvăluiri din copilărie: "Mi se părea ceva anormal să adorm fără să iau bătaie"