Cum poți face o faptă bună – Ce am aflat la Atelierele de Idei Unica

De Oana Savin pe
Atunci când faci o faptă bună te simți mai fericit, mai liber, mai împlinit. Simți că ai reușit să schimbi măcar puțin lumea. Pentru că printr-o singură faptă bună, oricât de mică, poți salva viața unui om sau, cel puțin, îi poți înfrumuseța ziua. Cum putem face bune? Am aflat la Atelierele de Idei Unice ce s-au desfășurat, joi seară, în ParkLake Shopping Center.

Cum poți face o faptă bună - Ce am aflat la Atelierele de Idei Unica

Cei patru invitați ai acestei ediții au vorbit despre câteva organizații dedicate faptelor bune. Astfel, Ana Pantazescu (psihoterapeut), Anamaria Hâncu (co-inițiator și board member Let’s Do It, Romania!), Vlad Voiculescu (fondatorul MagicCamp) și Laszlo Bodor (membru fondator Galantom) au povestit cum au reușit să dezvolte aceste organizații care încearcă să facă viața unor oameni mai bună.

Ana Pantazescu

Cum poți face o faptă bună - Ce am aflat la Atelierele de Idei Unica

Ana Pantazescu este psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentală, competențe în terapia schemelor și terapie sistemică. Aceasta a vorbit despre compasiune care, explică ea, „este răspunsul nostru la suferința și emoțiile celuilalt”.

În momentul în care ne antrenăm empatia, aceasta devine o abilitate. Atunci când intrăm în empatie se mai întâmplă ceva, simțim compasiune. Și este diferită de milă pentru că această stare de compasiune naște și dorința de a dărui. Mila este acea perspectivă în care noi nu ne poziționăm de la egal la egal, astfel încât nici nu ne simțim în stare sau nici nu credem că avem capacitatea de a dărui, de a oferi celuilalt ceva, de a-i diminua suferința”, a afirmat Ana Pantazescu.

De asemenea, Ana ne-a mai explicat cum ne ajută de fapt generozitatea, scopul ei în dezvoltarea umană, cum se modifică chimia corpului când dăruim, și care este legătura dintre acest gest și creșterea responsbilității și o stimă de sine sănătoasă.

Anamaria Hâncu

Cum poți face o faptă bună - Ce am aflat la Atelierele de Idei Unica

Anamaria Hâncu este de 8 ani în echipa de management Global Records, una dintre principalele case de discuri din România care reprezintă artiști de top precum INNA, Antonia, Carla’s Dreams, Delia, The Motans, Vanotek și alții. Anamaria este co-inițiator și board member Let’s Do It, Romania!, cea mai mare mișcare socială din țară, un proiect de voluntariat care a strâns, în cei 9 ani, peste 2 milioane de voluntari care au făcut curățenie în Romania.

Anamaria a vorbit despre începutul mișcării „Let’s Do It, Romania!” și cum a apărut aceasta și în țara noastră.

Toți eram și suntem voluntari. Cei care veneau la curățenie erau voluntari. Cei care puneau resurse la bătaie, de mult eori, puneau din propriul buzunar. Adică toată lumea simțea spiritul și energia care se crea și ideea că împreună putem face ceva și putem schimba ceva în România. În prima zi de curățenie au venit 200.000 de voluntari”, a povestit ea.

Acum, la 10 ani distanță suntem aici, nu suntem o simplă cauză, suntem un ONG. Sunt lucruri la care, la acel moment, nu aveam curajul să visăm sau să sperăm”, a mai spus Anamaria Hâncu.

Vlad Voiculescu

Cum poți face o faptă bună - Ce am aflat la Atelierele de Idei Unica

Vlad Voiculescu este fondatorul MagicHELP, reteaua solidarității, care este o platformă dezvoltată de Asociația MagiCAMP pentru a ajuta copiii cu afecțiuni grave și familiile lor.

Fiecare om bun, fiecare om care încearcă să facă puțin bine în jurul lui și fiecare organizație care încearcă un pic de bine sunt ca niște motorașe care, pe de o parte consumă combustibil și pentru asta cerem de multe ori ajutorul, și pe cealaltă parte iese binele. Ne-am dat seama că fiecare afacere pe care o vedem, orice afacere care are de-a face direct cu consumatorul este un motoraș. Fiecare afacere poate face și bine, pot să ofere un serviciu sau produs la un preț redus sau gratis unei familii cu un copil bolnav”, a afirmat Vlad Voiculescu.

O familie cu un copil bolnav este o familie cu un copil a cărui afecțțiune este cronică pentru că orice astfel de afecțiune duce la sărăcirea familiei. De exemplu, pentru un copil cu autism, terapia costă de la 2.000 la 4.000 de lei pe lună. Oamenii ăștia își poartă singur povara și de foarte multe ori statul îi umilește. Atunci, noi am putea să oferim din ceea ce facem noi mai bine”, a explicat el.

În acest sens, Vlad a format MagicHelp, o aplicație prin intermediul căreia o familie cu un copil bolnav se poate înscrie pentru a primi ajutor.

„Oricine se poate înscrie. Orice familie cu un copil bolnav se poate înscrie, ne trimite documentele medicale, există un consiliu medical care validează cazul și apoi au acces la o serie întreagă de beneficii”, a povestit Vlad Voiculescu.

Laszlo Bodor

Cum poți face o faptă bună - Ce am aflat la Atelierele de Idei Unica

Laszlo Bodor face parte din echipa Asociației pentru Relații Comunitare (ARC), având ca responsabilitate dezvoltarea și implementarea strategiei pentru creșterea capacității de fundraising a ONG-urilor din România. Acesta a mai lucrat la HOSPICE Casa Speranței și este membru fondator al Asociației Envision, ONG care a dezvoltat platforma Galantom și care este reprezentantul local al mișcării globale Giving Tuesday.

Platforma Galanton există din 2013. Este o platformă de strângere de fonduri care ajută oamenii de bine din România să sprijine cauze în care cred cu tărie. Dincolo de termenele tehnice este un site și este mai mult de atât pentru că fiecare om care strânge fonduri pe platformă are în spate o poveste de omenie, empatie și asta ne place foarte tare la acest poriect”, a declarat Lazslo.

Cea mai la îndemână variantă este dăruiește-ți ziua de naștere, pentru că fiecare dintre noi avem o zi de naștere și nu este chiar i provocare mare să renunțăm la acele cadouri tradiționale și să îi rugăm pe cei dragi să facă o donație pentru cauza în care noi credem”, a subliniat el.

Nu au lipsit nici surprizele din partea sponsorului nostru Tesori d’Oriente, care, la finalul evenimentului, le-a oferit câte un cadou parfumat cititoarelor revistei Unica care s-au înscris și au participat la această ediție a Atelierelor de Idei Unica.

Cum poți face o faptă bună - Ce am aflat la Atelierele de Idei Unica

Foto: Dumitru Angelescu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro