Asta e vara lor! Trei zodii au noroc in vara 2018

Vara 2018 vine cu o conjunctura favorabila pentru trei dintre zodii, care vor avea parte de intamplari rare, datorate unui noroc pe care nu l-au mai avut de mult. Important este, insa, ca acesti nativi sa stie cum sa profite de ocaziile ivite. Nu toti vor avea capacitatea de a vedea ocaziile care se ivesc, astfel ca unii vor irosi norocul oferit de astre.

Leul are noroc in dragoste

Dacă ești în zodia Leu, astrele îți sunt favorabile pe plan sentimental, dar vara vine si cu multe emotii din acest punct de vedere. Cei care au relatii fericite, vor merge mai departe, vor face un pas inainte, de exemplu se vor logodi, se vor casatori sau vor decide sa aiba copii. Va fi o perioada cu mare incarcatura emotionala, dar va fi frumos – o vara pe care multi nativi o vor tine minte toata viata.

Cei care sunt in relatii nefericite au acum sansa de a rupe legatura care ii tine pe loc. Si pentru ei va fi o perioada plina de emotii, lacrimi, dar ceea ce pare un rau necesar se va dovedi a fi cel mai bun lucru care li se putea intampla. Mai repede decat se asteapta, Leii care fac acest pas, vor avea sansa sa-si cunoasca sufletul pereche. Este si cazul celor care sunt singuri in acest moment.

Din pacate, trebuie sa revenim la avertismentul din primul paragraf. Nu toti nativi vor profita de ocaziile care li se ofera – unii nu gasi puterea sa rupa relatia nefercita in care se afla, altii vor cunoaste pe cineva nou, dar nu vor avea curajul sa faca pasul catre o relatie.

Scorpionul are noroc pe toate planurile

Scorpionii sunt cei mai avantajați vara asta. Din iunie pana la jumatatea lui septembrie vor avea un noroc la care nici nu visau, astfel ca lucrurile se vor aseza frumos fix in zona unde au avut pana acum probleme. Cei care au avut probleme la serviciu, vor reusi sa le rezolve fie prin gasirea unui nou loc de munca, fie printr-un noroc formidabil legat de locul de munca actual – daca exista la serviciu cineva care va face probleme, sa nu va mire daca acea persoana dispare brusc din viata voastra.

La fel si pe plan personal, Scorpionii care au fost singuri si nefericiti, vor avea ocazia sa cunoasca mai multe persoane noi, iar printre ele va fi si cea care le este destinata.

Din pacate, lucrurile nu stau asa de bine pe plan financiar, in sensul ca nu va ”pica” o suma de bani, printr-un simplu noroc. Unii nativi au sansa sa castige mai multi bani daca muncesc in plus, insa cei care au avut pana acum probleme financiare nu le vor rezolva in vara asta, din pacate.

Taurul are noroc in cariera

La unii nativi nu se poate spune neaparat ca e vorba de cariera, ci mai degraba de dezvoltarea lor personala. Nu vor fi schimbari majore, de exemplu nu isi vor schimba locul de munca, dar isi vor face cunostinte care ii vor ajuta pe viitor sau vor avea ocazia sa participe la un curs care se va dovedi foarte util. Cert este ca vara aceasta reprezinta punctul de plecare pentru o schimbare foarte benefica ce va avea loc in viitorul nu foarte indepartat.

Si pe plan personal se anunta vesti bune pentru nativii din Taur, in special pentru cei care au avut probleme pana acum. Aproape fara niciun efort din partea lor, lucrurile se vor aseza pe fagasul normal. Pentru unii va fi mai rau inainte sa fie mai bine, in sensul ca fie vor fi certuri si conflicte grave, fie va fi o despartire. Oricum ar fi, tot raul este spre bine, iar nativii trebuie sa se consoleze cu gandul ca asa a fost sa fie, asta trebuie sa se intample pentru ca ei sa cunoasca fericirea, care nu va mai intarzia mult pana sa apara.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Astro Fun
Vă recomandăm: