De ce să speli pernele mai des

De Amelia Matei, pe
Petreci destul de mult timp în pat, așa că este important să îi acorzi atenție. Vezi de ce ar trebui să îți speli pernele mai des.

Specialiștii citați de powerofpositivity.com sunt de părere că ar trebui să speli pernele la fiecare trei luni, iar fețele de pernă la fiecare trei săptămâni. Aceste piese confortabile, pe care te odihnești în fiecare noapte, sunt un mediu propice pentru dezvoltarea fungilor și bacteriilor, astfel că trebuie să le cureți destul de des. Găsești în perne celule moarte de pe piele, uleiuri din piele sau păianjeni sau acarieni.

Acarienii pot provoca alergii, iar statisticile sunt îngrijorătoare. Aproximativ două treimi dintre oameni sunt sensibili la aceste microorganisme. Îți poți da seama că ai acarieni în perne dacă observi că dimineața ai simptome specifice alergiilor.

Mucegaiul este o altă ciupercă ce se poate dezvolta în pernele tale și poate provoca infecții ale plămânilor ce se pot dezvolta și în alte părți ale corpului, precum creierul. Pernele din materiale sintetice sunt preferate de acarieni, ciperci și alte microorganisme, așa că alege-le pe cele din materiale naturale, precum lână sau fulgi. Dacă vrei să te protejezi de bacterii și fungi, cel mai bine este să îți ții pernele în fețe cu fermoar.

Cum îți dai seama că trebuie sa îți înlocuiești perna

Pernele ar trebui schimbate la fiecare șase luni, mai ales dacă ai alergii. Dacă nu ești o persoană foarte sensibilă, poți folosi aceeași pernătimp de un an. Mai important decât să înlocuiești perna este să o cureți.

Un test simplu te poate ajuta să îți dai seama dacă trebuie să îți înlocuiești perna. Împachetează perna în două și pune un pantof sau o carte pe ea. Dacă obiectul respectiv este aruncat, atunci perna poate fi folosită în continuare. Dacă rămâne în aceeași poziție, însă, este momentul să cumperi alta.

Cum cureți corect pernele

Înainte să te apuci să cureți pernele, citește eticheta și vezi care este metoda de spălare recomandată de producător. Spală-le în apă fierbinte, adăugând o cană de detergent de rufe, o cană de detergent de vase și o cană de clor, ca să te asiguri că obții perne curate. După ce speli pernele, lasă-le să se usuce bine, pentru că mediul umed este preferat de bacterii și ciuperci.

Sursa foto: 123rf.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!