Arome tiroleze în Ischgl. Restaurante pe care trebuie să le încerci

De Unica.ro pe 07 decembrie 2017

Chiar dacă mergi la munte pentru schi și alte sporturi de iarnă, trebuie să știi că în Ischgl te așteaptă și alte surprize plăcute. Una dintre ele este gastronomia. Stațiunea austriacă este faimoasă nu doar pentru pârtiile sale, ci și pentru restaurantele sale variate, de la cele cu preparate tradiționale până la cele cu delicatese internaționale pregătite de chefi faimoși.

Restaurantul gourmet de lux: Paznaunerstube

Roxana Voloșeniuc, redactor șef Elle România, recomandă Paznaunerstube, un restaurant gourmet de lux, aflat în hotelul Trofana Royal. Are o stea Michelin, trei bonete Gault Millau și cinci stele à la carte. Ai ocazia să guști din preparatele unui chef vedetă. Martin Sieberer este cel care conduce bucătăria și este cel mai premiat chef din regiunea Tirol. ”Ai de ales dintre două meniuri în care vedete vor fi mâncărurile din pește, foie gras, porumbel, miel și vițel. Îți recomand în mod special preparatele din pește, preferatele mele”, spune Roxana.

Restaurantul care combină bucătăria internațională cu tradițiile locale: Stüva

A doua recomandare a ei este restaurantul Stüva, condus de Benjamin Parth, cel mai premiat tânăr chef din Austria, care deține trei bonete Gault Millau și cinci stele Guide à la Carte. ”Meritul lui e că împletește armonios ce e mai bun din lumea largă cu tradiția locală. Poți să te răsfeți cu meniul à la carte sau să alegi unul cu mai multe feluri. La final, vei degusta cele mai fine brânzeturi locale. Șampania e nelipsită, desigur”, povestește Roxana Voloșeniuc.

Arome tiroleze în Ischgl. Restaurante pe care trebuie să le încerci

Restaurantul tradițional sustenabil: Stiar

Este locul unde trebuie să mănânci măcar o dată în cursul sejurului la Ischgl. Aici se folosesc ingrediente cultivate local, în ferma lor proprie. Este un restaurant nou, dar deja foarte apreciat, condus de chef Gunther Döberl.

Arome tiroleze în Ischgl. Restaurante pe care trebuie să le încerci

Restaurantul rustic: Schlossherrnstube

”Îmi place pentru că are o atmosferă rustică, tipică regiunii Tirol, foarte primitoare și rafinată. Designul stylish are amprenta stilului de epocă și, deși e un restaurant de înaltă ținută, păstrează ceva din atmosfera veche de han, o tușă de «acasă»”, spune Roxana Voloșeniuc. Preparatele poartă amprenta lui chef Gustav Jantscher, care se pricepe de minune la combinații surprinzătoare din arome gourmet fine.

Arome tiroleze în Ischgl. Restaurante pe care trebuie să le încerci

Experiența alpină completă: Alpenhaus

Alpenhaus este o cabană unde se poate ajunge doar cu telecabina. Drumul până acolo merită tot efortul pentru că designul este foarte interesant, 100% alpin, iar mâncărurile gătite pe grătar sunt un deliciu. Trebuie să încerci neapărat și dulciurile locale care se servesc aici.

Arome tiroleze în Ischgl. Restaurante pe care trebuie să le încerci

Restaurantul austriac: Fliana

Cu niște creații culinare impecabile și o atmosferă mai mult decât primitoare, Fliana propune un meniu în  care specialitățile austriece se împletesc cu delicatesele internaționale. Bucătăria este condusă de Chef Andreas Spitzer, iar preparatele lui se potrivesc perfect cu vinurile locale din crama restaurantului. Înainte să părăsești restaurantul nu uita să iei un suvenir pentru tine sau pentru cei dragi – dulcețuri de casă sau bomboane din ciocolată artizanală.

Bucătarii se întrec pe pârtia de schi

Așa cum era de așteptat, te poți bucura de preparate delicioase și pe pârtia de schi. Iar dacă gastronomia te pasionează la fel de mult ca sporturile de iarnă, trebuie să mergi în Ischgl în luna aprilie, când au loc Cupa Mondială de Schi a Gastronomiei și Cupa Stelelor Bucătarilor. Cei mai fimoși chefi din lume se întrec mai întâi la schi, apoi la gătit.

Arome tiroleze în Ischgl. Restaurante pe care trebuie să le încerci

 

Explorează harta interactivă Ischgl din Austria și descoperă fiecare surpriză! Hai să vezi!

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"