Andreea Esca, vacanţă de iarnă la Paris şi Londra

Dacă de Crăciun a preferat Parisul, unde a petrecut alături de familie şi prieteni, de Revelion, împreună soţul şi cei doi copii, Andreea s-a aventurat într- un oraş nou, Londra.
De Crăciun Andreea Esca a fost alături de familie şi prieteni, tocmai la Paris.

“De Crăciun am fost la sora soţului meu, care este o gazdă desăvârşită. În următoarele zile am vizitat o mulţime de prieteni, ne-am dat în Roata Mare, am testat manejul şi ne-am plimbat prin foarte multe locuri”.

În apropierea Revelionului, împreună cu soţul şi cei doi copii, vedeta ProTV a aluat trenul spre Londra, unde au petrecut patru zile încărcate: turul oraşului în celebrul London Bus, spectacole de musical, expoziţii, târguri de antichităţi şi o trecere între ani, alături de alţi mii de oameni în Trafalgar Square.

Vacanţa de iarnă a ştiristei s-a încheiat într-un mod cum nu se poate mai plăcut.

“La Londra, mi-am organizat şi o întâlnire cu o fostă colegă de liceu care trăieşte acolo şi cu care am povestit tot ce aveam de recuperat. Nu ne văzusem de ceva vreme. A fost o vacanţă frumoasă în care am mers cât pentru tot anul ăsta”, a mai adăugat Andreea.  

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Vedete
Vă recomandăm: