6 moduri de a alunga timiditatea din pat

De Stela Moisescu pe 18 august 2010

Dacă fobia se tratează prin expunerea graduală la situaţia ce provoacă frică, nu ar strica să alungăm timiditatea din pat pe căi la fel de drastice. Până la urmă…
… timiditatea în aşternut este cauzată de o temere pe care o ai în timpul sexului, aşa că doar luând taurul de coarne poţi rezolva ceva.

Decât să stai să oscilezi dacă să faci sau nu un anumit lucru, mai bine acţionezi direct şi vei vedea că, după, vei fi o femeie mult mai încrezătoare… şi nu doar în dormitor.

Îţi propun şase metode indecente prin care să alungi timiditatea din pat!

1. Priveşte-l şi lasă-l să te privească (cu lumina aprinsă!)

Stingi lumina, laşi o veioză să îţi contureze mai avantajos formele şi te consideri în siguranţă. Data viitoare aprinde lumina şi dezbracă-te sub privirile lui. Staţi goi pe pat şi uitaţi-vă unul la celălalt. Obişnuieşte-te cu privirea lui pe pielea ta… şi clăteşte-ţi şi tu ochii! Momentul cel mai intens va fi cel în care îi vei întâlni privirea şi te vei uita în ochii lui. Nu te feri. Menţine contactul vizual timp de câteva secunde. Abia atunci când zâmbeşti încrezătoare ai voie să te opreşti din acest exerciţiu.

2. Întreabă-l ce îi place în pat

Este firesc să îţi fie teamă de necunoscut, aşa că nu vei scăpa de timiditate, dacă nu îi pui întrebări pentru a afla ceea ce în secret te interesează. Întreabă-l dacă îi place să te domine sau ce părere are despre cum îi faci sex oral. Nu face o tragedie din faptul că nu îţi spune cât eşti de perfectă. Bucură-te dacă îţi oferă indicaţii despre cum ţi-ai putea îmbunătăţi tehnica. Aplică-le. Comunică în permanenţă cu iubitul tău pentru a-i descoperi sexualitatea şi lasă-l şi pe el să o descopere pe a ta.

3. Acţionează când eşti excitată

Dacă iubitul tău ţi-ar vorbi murdar în plină stradă te-ai inhiba teribil. Poate că ai face-o şi când sunteţi undeva singuri. Dar sunt şanse să ţi se pară foarte incitantă ideea atunci când eşti deja excitată. În starea de excitare, găsim lucrurile care înainte ni se păreau repugnante de-a dreptul incitante. Profită de acest mecanism pentru a scăpa de timiditate.

Roagă-l pe iubitul tău să îţi acorde ţie mai multă atenţie la început, iar când simţi că te-ai înfierbântat suficient, nu mai ţinti către orgasm, ci către experienţe care, în mod normal, te-ar intimida… cum ar fi un dans în poală.

4. Scrie-i o fantezie ascunsă folosind cuvinte murdare

Este destul de greu să îi spui pe şleau ce vrei, mai ales dacă denumirile zonelor voastre intime intră cumva în descriere (care ar fi şansele?). Încearcă varianta soft, şi anume să îi scrii un text fără perdea în care el află în mod direct ce preferinţe sexuale ai. În acest fel te familiarizezi cu exprimarea dorinţelor sexuale şi ai mai mult curaj apoi să vorbeşti cu el în timpul sexului.

5. Faceţi sex în faţa unei oglinzi

Ce te-ar putea scăpa mai eficient de inhibiţii decât înfruntarea directă? Acceptă provocarea şi fă sex împreună cu iubitul tău în faţa unei oglinzi. Văzând modul armonios în care se îmbină trupurile voastre şi cât de sexual arată totul, deşi în mintea ta sunt gânduri destul de inocente, îţi vei schimba radical perspectiva şi te vei confunda cu imaginea din oglindă, devenind mult mai încrezătoare în sexualitatea ta.  

6. Întreabă-te ce ai de pierdut

De fiecare dată când eziţi să faci un anumit lucru întreabă-te ce pierzi dacă încerci. Îl vei dezamăgi pe el? Acest gen de răspuns nu este unul sănătos pentru tine. De ce să treci prin viaţă doar gîndindu-te la cum să-i impresionezi pe alţii? Ţine cont de faptul că cea mai importantă persoană eşti chiar tu, aşa că nu ar trebui să te cenzurezi cu gânduri de tipul „Dar dacă…?”

În pat acţionează de fiecare dată întâi în funcţie de ce vrei tu şi mai apoi de ce vrea partenerul tău. Aşa vei creşte în ochii lui, pentru că, dacă tu te apreciezi, şi el va fi mai motivat să te aprecieze.

Foto: Shutterstock

Lavinia Pîrva este însărcinată. Ștefan Bănică va deveni tată pentru a treia oară

Lavinia Pîrva este însărcinată. Ștefan Bănică va deveni tată pentru a treia oară