Alimentele funcţionale tratează boli grave

De Erika Chivu pe 23 martie 2010

Alimentele funcţionale, ce conţin substanţe benefice pentru sănătate, sunt utile în prevenirea şi chiar în tratarea anumitor afecţiuni, dacă le asociem cu un stil de viaţă sănătos.
Sunt alimente funcţionale acele alimente care, în plus faţă de principiile nutritive de bază, conţin substanţe active cu efecte benefice asupra sănătăţii.

Care sunt alimentele funcţionale

În această categorie intră ovăzul, bogat în fibre solubile cu efect de reducere a colesterolului şi peştele gras, care menţine sănătatea inimii, prin conţinutul de acizi graşi omega-3 şi omega-6.

Tot alimente funcţionale sunt legumele, multe dintre ele având un rol important în combaterea anumitor boli. De exemplu, roşiile conţin licopen, un antioxidant ce previne cancerul. Împotriva aceleaşi boli luptă şi cruciferele, adică varza, conopida, broccoli, în timp ce usturoiul are efecte antibiotice, antihipertensive şi scade colesterolul.

Prof. dr. Gheoghe Mencinicopschi ne atrage atenţia şi asupra acidului linoleic conjugat (CLA), o grăsime trans naturală, care previne cancerul. CLA se găseşte în carnea şi laptele de vacă, oaie şi capră, dar şi în carnea de curcan.

Iaurturi probiotice pentru sănătatea digestiei

Un alt aliment funcţional foarte important, după spusele prof. dr. Mircea Diculescu, şeful Clinicii de Gastroenterologie şi Hepatologie Fundeni, este iaurtul, datorită culturilor probiotice.

Probiotic înseamnă „pentru viaţă” spune specialistul care explică faptul că probioticele sunt, de fapt, microorganisme vii, bacterii. Asociate unor alimente şi consumate în cantităţi semnificative, acestea exercită efecte benefice asupra sănătăţii noastre.

Probioticele sunt indicate „în general pentru a menţine o stare de sănătate, dar sunt anumite grupe de patologii în care acestea pot să joace un rol dovedit ştiinţific”, spune gastroenterologul dr. Micea Diculescu.

Este vorba de diareea infecţioasă, diareea post antibioterapie, bolile inflamatorii digestive, constipaţie, enterocolite, infecţiile cu Helicobacter pylori, care provoacă gastrită şi ulcer. Dar beneficiile probioticelor se extind dincolo de sistemul digestiv. Ele sunt indicate şi în vaginozele bacteriene, infecţiile urinare, alergii, stimularea sistemului imunitar.
 
Aşadar, nu ne putem aştepta ca probioticele să trateze alt gen de boli, precum cancerul sau hepatitele, de exemplu, iar dacă un produs promite asta, înseamnă că sunt doar vorbe în vânt.

De altfel, nu orice produs pe bază de lapte conţine probiotice. Acestea trebuie să îndeplinească anumite condiţii. Dr. Diculescu spune că un iaurt probiotic trebuie să conţină un anumit număr de microorganisme, care să supravieţuiască până la expirarea termenului de garanţie, să nu se înmulţească, să fie sensibile la antibiotice, şi, foarte important, să reziste la acţiunea sucului gastric pentru a putea ajunge în intestine, unde acţionează ele.

„Acidul clorhidric din stomac este un acid extrem de puternic, pH-ul se apropie de 1,5, ceea ce înseamnă că distruge practic tot. Există foarte puţine bacterii care rezistă la acidul clorhidric, dar probioticele trebuie să reziste” spune prof. Diculescu.

Alimentele funcţionale, mai bune decât medicamentele

Prevenţia şi, pe cât posibil, tratamentul unor afecţiuni, cu ajutorul alimentelor funcţionale este de preferat în locul tratamentului medicamentos. Pe lângă beneficii, medicamentele au contraindicaţii şi foarte multe efecte secundare, pe care, în ultimul timp, se pune accentul tot mai mult.

În schimb, alimentele nu ne pot face rău, cu condiţia să nu fie alterate şi să avem o dietă echilibrată.

Faţă de medicamente, alimentele prezintă un efect de matrice, adică toate componentele lucrează împreună, separat neavând niciun beneficiu. Pentru a explica efectul de matrice, dr. Mencinicopschi ne dă exemplul unei maşini care funcţionează numai atunci când piesele componenete sunt asamblate în mod corespunzător. Când nu sunt asamblate, acestea reprezintă doar o grămadă de piese care nu au nicio utilitate.

„Iată marea diferenţă dintre un medicament, care este ca o roată a maşinii, şi un mecanism atât de complex care este alimentul”, explică specialistul.
 
Pe de altă parte, alimentele funcţionale, singure, nu ne pot asigura o viaţă lungă şi sănătoasă. Prof. Dr. Gheorghe Mencinicopschi ne atrage atenţia că „dietă”, în greaca veche însemna „stil de viaţă”. Aşadar, pe lângă alimentaţie, trebuie să fim atenţi şi la modul de viaţă general.

Foto: Shutterstock

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite