Albirea părului înainte de 30 de ani – Cauze și soluții

De Andreea Catrina pe 03 noiembrie 2015
În ultima perioadă, am observat un fenomen ciudat – din ce în ce mai multe femei tinere, până în 30 de ani, iar unele abia trecute de 20, încep să albească. Am vrut să aflăm mai multe despre acest fenomen, așa că am început să ne informăm. Uite ce ar trebui să știi!

De ce albesc femeile tinere

Părul începe să albească atunci când celulele responsabile de producția de pigment nu mai produc melanină, substanța care dă culoarea părului. Din păcate, factori precum stresul, moștenirea genetică sau bolile autoimune pot determina albirea părului la vârste fragede.

Specialiștii spun că cea mai eficientă metodă pentru a ne da seama dacă urmează să albim devreme sau nu, este să ne întrebăm părinții. Dacă și acestora le-au apărut primele fire de păr alb înainte de 30 de ani, atunci probabil că ne vom confrunta și noi cu această problemă.

Și, mai este ceva – rezultatele unui studiu realizat în 2010, de către niște specialiști din Chicago, au scos la iveală faptul că noi, caucazienii, albim mult mai devreme comparativ cu afro-americanii sau cu asiaticii. În plus, și faptul că fumăm mai mult decât aceste popoare contează foarte mult, deoarece studiul a arătat că există o legătură directă și între fumat și albirea prematură.

Ce putem face pentru a întârzia apariția primelor fire albe

Chiar dacă nu putem interveni asupra moștenirii genetice, există lucruri pe care le putem face pentru a întârzia apariția primelor fire albe – în primul rând, putem să ne manageriem nivelul de stres. Sau dacă nu putem încă, ar trebui să începem să ne gândim la acest lucru.

Apoi, putem renunța la fumat. Nu numai că fumatul influențează direct albirea părului, dar ne face rău în general, după cum știm.

Și dieta are un rol important în acest sens – se știe că deficitul de vitamine din complexul B sau lipsa fierului sunt factori asociați cu albirea părului.

Mai mult decât atât, ar trebui să ne străduim să avem un stil de viață cât mai echilibrat – fără excese, de niciun fel, cu odihnă suficientă și timp alocat mișcării.

Foto: 123rf

Paula Herlo, despre Cristian Leonte: "Prima oară m-au atras ochii lui"

Paula Herlo, despre Cristian Leonte: "Prima oară m-au atras ochii lui"