Ai colegi nesuferiţi la serviciu?

Cea mai mare parte a zilei ţi-o petreci la serviciu, printre colegi. Modul în care te înţelegi cu ei este foarte important pentru climatul profesional şi pentru liniştea sufletului tău.

În mediul organizaţional întâlnim tot timpul oameni noi, cu comportamente noi. Unii reacţionează mai plăcut, alţii mai puţin plăcut. Cu cei din urmă este puţin mai greu de convieţuit în mediul profesional, însă nu imposibil.

Trist este faptul că nu putem să-i înlăturăm pe nesuferiţi din preajma noastră pentru că fie lucrăm împreună la un proiect, fie suntem colegi în aceeaşi încăpere.

Nesuferiţii sunt împărţiţi în mai multe categorii. Iată cum poţi te poţi descurca cu ei!

Colegul “gură mare”, cel care vorbeşte foarte tare la telefon

Primul pas pe care este indicat să-l faci este să-i spui de la obraz să vorbească puţin mai încet la telefon.

Tipul colegului care nu munceşte

Dacă ai parte de un astfel de coleg, fă-l să înţeleagă că ai treabă atunci când se pregăteşte să te abordeze.

Hoţul de idei

Nu puţine sunt cazurile în care la serviciu avem colegi care doar ne preiau ideile, iar apoi se laudă cu ele la superiori. În astfel de cazuri, trebuie să-l faci atent asupra “furtului" şi să-l asiguri că dacă va mai exista o dată viitoare, vor auzi şi şefii voştri de obiceiurile lui.

Colegul căruia îi place să se audă vorbind

Acest gen de personalitate are obiceiul de a pune monopol pe orice discuţie, fie ea amicală sau oficială. În cazul în care nu înţelege aluziile subtile, spune-i direct că pentru susţinerea unei idei are nevoie de argumente puternice, nu numai de convingeri proprii şi de faptul că îi place să vorbească.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Carieră
Vă recomandăm: