Uleiurile esenţiale – vezi ce efecte au asupra tenului!

De Revista Unica pe 22 martie 2012

În momentul de faţă, când lipidele sunt recunoscute a fi dăunătoare pentru sănătate şi cuvântul „grăsime“ are o conotaţie negativă, uleiurile, sursa de unde ia naştere inamicul, sunt înţelese greşit.
Unele uleiuri sunt baza salatelor delicioase,  fără altele nu poate supravieţui maşina ta, însă cele cu care e musai să te împrieteneşti, dacă nu ai făcut-o până acum, sunt cele extrase din plante. Aceste minuni ale frumuseţii pot îndepărta machiajul, netezi ridurile şi celulita, pot hrăni unghiile şi pielea.
Derivate din frunze, coji, seminţe şi fructe, uleiurile „sunt adăugate în produsele cosmetice, cu scop de emolient (uleiul de măsline sau de pal-mier), cu scop de agent activ (uleiul de argan conţine vitamina E), cu scop de parfum (uleiul de lavandă sau de coajă de portocală)“, explică dr. Viviana Iordache, medic specialist dermatolog la Centrul de Dermatologie Estetică Dermalife .
Uleiurile au o putere mare de penetrare. Ele intră cu uşurinţă prin peretele celulei, furnizându-i vitaminele esenţiale, oxigen şi nutrienţi.  În plus, câteva picături de ulei esenţial în masca de faţă pot transforma un produs obişnuit într-o experienţă spa. Totuşi, depistarea ti-pului de ulei potrivit pielii tale poate fi derutantă, dacă nu eşti bine informată.

CUNOAŞTE-ŢI ULEIUL

Majoritatea uleiurilor esenţiale sunt atât de puternice, încât trebuie să fie diluate într-un amestec de uleiuri din plante sau creme înainte de a fi aplicate pe piele. „Regula de mixare este ca formulele să nu se «taie» şi suspensia să nu-şi schimbe aspectul“, spune dr Iordache. Păstrează-le puterile depozitându-le în locuri ferite de soare şi căldură. Caută amestecuri de calitate, în recipiente opace, din sticlă.  Dr. Iordache ne-a explicat cum să le testăm: „Masează-le pe piele şi aşteaptă câteva minute. Un ulei bun va dispărea în piele, lăsând în urmă un film subţire, nu o senzaţie alunecoasă“.

Ai tenul gras?

De ce îţi e teamă să aplici ulei pe faţă? Uleiul, singur, nu-ţi va provoca probleme. Comedoanele, chisturile, coşurile, punctele negre şi albe sunt rezultatul mai multor factori diferiţi,care includ hormonii, bacteriile, celulele moarte şi acumularea acestora în pori. Şi nu te strădui ca pielea ta să devină uscată, ea poate percepe asta ca pe un semnal să producă şi mai mult ulei. Cu toate că dermatologii sunt reticenţi în privinţa recomandării uleiurilor pentru pielea grasă, specialiştii în aromaterapie spun că, în timpul hidratării cu produse fără ulei, poţi încerca produse pe bază de uleiuri esenţiale de jojoba, arbore de ceai, busuioc, eucalipt, lemn de cedru, chiparos, lămâie sau lavandă, recunoscute pentru normalizarea pielii grase, dar şi ulei de salvie sau de lămâiţă, care încetinesc producerea sebumului de către piele. Ai probleme cu acneea? „Există uleiuri astringente, cu extract natural de rozmarin, dar nu se folosesc în stare pură, ci sunt prezente în produse cosmetice”, spune dr. Iordache.

Uleiurile esenţiale din citrice (bergamotă, portocală, lămâie, verbină)  pot provoca arsuri dacă sunt aplicate pe pielea sensibilă, imediat expusă la soare, deoarece conţin bergaptene, care cauzează fototoxicitate.
Foto: Thinkstock

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite