9 superstiții despre dragoste, care îți vor schimba viața amoroasă

Știai că dacă primești un număr par de trandafiri de la persoana iubită vei avea ghinion? Cel puțin asta susțin rușii.

Ah, și dacă visezi pești, prietena ta cea mai bună este probabil însărcinată, însă nu știe încă acest lucru.

Dragostea este cu siguranță un joc al minții și al spiritului. Iar dacă găsești că lumea date-ingului este cam crudă, mai ales acum că se apropie Sărbătorile de Iarnă, și tu ești singura dintre prietenele tale care încă nu și-a găsit marea iubire, poate nu urmezi ritualurile potrivite.

Noroc cu noi că am răscolit internetul și am găsit cele mai bizare superstiții despre dragoste, din jurul lumii, care te-ar putea ajuta să întâlnești iubirea, în 2018. Sau chiar… azi, dacă ești norocoasă. Ia vezi ce spune horoscopul zilei, apoi urmează regulile de mai jos. Chiar dacă nu crezi neapărat în astfel de lucruri, te vei amuza cu siguranță:

 

  • Nu oferi niciodată unui iubit din Rusia doi trandafiri – nici 10, nici chiar 200. Nu va aprecia gestul. Ba mai mult, în ochii rușilor va înseamnă că vrei să atragi ghinionul cu orice preț. Și asta pentru că, la fel ca la români, în Rusia se duc flori în număr par numai la înmormântări;
  • Dacă întâlnești pe cineva cu o aluniță lângă gură, fugi cât te țin picioarele. E semn rău. Chiar dacă se leagă o relație între voi, coreenii cred că partenerii cu astfel de semne ale frumuseții sunt incapabili să fie fideli partenerei;
  • Dacă ai un iubit cu mustață sau barbă, roagă-l să se radă. În China se spune că barba și mustața aduc ghinion. Și nu numai în cuplu. Nenorocirile se vor răsfrânge și asupra prietenilor și familiei celui care le poartă;
  • Dacă vei fi cerută de nevastă, tot chinezii te sfătuiesc să plângi cu lacrimi de… crocodil. Asta dacă vrei să fii fericită în căsnicie. Trebuie să începi acest ritual cu 15-30 de zile înainte de ziua cea mare;
  • Dragoste la prima vedere? O superstiție ciudată din Texas spune că, dacă numeri în gând 50 de cai albi (cam la fel cum faci cu oile când vrei să adormi), următorul bărbat cu care vei da mâna îți va deveni soț;
  • Renunță la trucuri stupide… Poți să-ți atingi cotul cu limba? Dacă răspunsul este da, o tradiție americană spune că ți-ai distrus orice șansă de a găsi marea dragoste;
  • Ai visat pești? S-ar putea să fii supereroină… sau ceva pe-aproape. O superstiție din Africa spune că, dacă ai visat pești, ești însărcinată. Sau o persoană foarte apropiată ție este însărcinată;
  • Au și… de la capăt! O superstiție ciudată din Egipt spune că aduce noroc să… piști mireasa în ziua nunții. Cine are nevoie de cadouri, când poți primi în dar câte o vânătaie de la fiecare invitat la nuntă?;
  • Cum să rămâi însărcinată cu ajutorul… crocodililor (nerecomandat celor slabe de inimă). Potrivit unei tradiții din Gambia, dacă o femeie face baie în Kachikally Crocodile Pool, un fel de piscină plină cu crocodili, va rămâne însărcinată. Asta pentru ca apa este una magică, cu vrăji pentru fertilitate.

 

Știi și alte superstiții amuzante despre dragoste? Care sunt acestea?

Sursa foto: Shutterstock.com

Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Relaţii

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT
cu tendințele de toamnă-iarnă 2017-2018 în modă și frumusețe!

Vă recomandăm: