87% din mesajele nonverbale se comunică prin ochi

De Unica.ro pe 22 decembrie 2009

Potrivit unor cercetări, din totalitatea informaţiilor transmise spre creierul unei persoane, 87% sosesc prin ochi, 9% prin urechi şi 4% prin mijlocirea celorlalte organe de simţ.

Cu siguranţă ai observat faptul că atunci când stai de vorbă cu o persoană dacă o priveşti adânc în ochi, ai impresia că înţelegi mai multe lucruri decât îţi comunică prin cuvinte.

Dacă unii oameni îţi plac şi te atrag în discuţii cu uşurinţă, alţii îţi sunt mai puţin plăcuţi şi îţi inspiră neîncredere, chiar dacă au un comportament normal. Acest lucru se datorează comunicării nonverbale şi a mesajelor transmise prin ochi, despre care se spune şi că sunt oglinda sufletului.

Dacă o persoană te minte sau îţi ascunde anumite informaţii, tinde să-ţi evite privirea, astfel făcând ca privirile voastre să se întâlneacă doar o treime din timpul petrecut vorbind.

Dacă vrei să construieşti relaţii bune cu alte persoane, privirea ta trebuie să se întâlnească cu a lor cam 60-70% din timp. Acest lucru va trezi şi simpatia interlocutorilor tăi.

Un aspect relevant este că nu numai durata privirii are importanţă. La fel de mult contează şi partea trupului sau a feţei asupra căreia îţi îndrepţi privirea, deoarece şi aceasta influenţează rezultatul negocierilor.

O să prezint mai jos câteva tipuri de privire des folosite.

Privirea oficială

Când porţi o discuţie de afaceri cu un partener, imaginează-ţi un triunghi pe fruntea lui. Prin menţinerea privirii numai asupra acestei zone, vei crea o atmosferă serioasă şi partenerul de discuţie va considera instinctiv că afacerea te interesează. Pentru a putea păstra controlul asupra desfăşurării discuţiei, condiţia este ca privirea ta să nu coboare sub nivelul ochilor celeilalte persoane.

Direcţia privirii

Privirea îndreptată spre stânga în timpul negocierilor indică utilizarea emisferei stângi a creierului, care activează în special logica, amintirile şi obiectivele.

Privirea îndreptată spre dreapta este corelată cu emisfera dreaptă, care ne oferă indicii cu privire la construcţia de soluţii şi creativitate. Dacă partenerul tău de discuţii încearcă să elaboreze  soluţii la problemele discutate, privirea va lui fi orientată spre dreapta.

Gestul  blocării ochilor

Cei mai iritanţi dintre partenerii de conversaţie/afaceri sunt cei care închid ochii în timp ce vorbesc. Acest gest apare inconştient şi reprezintă o încercare din partea celui care îl foloseşte de a te scoate din câmpul său vizual, fie că s-a plictisit şi discuţia i-a devenit indiferentă, fie că se consideră superior ţie.

Dacă în decursul unei conversaţii, omul clipeşte în mod normal de 6-8 ori pe minut, în cazul aplicării gestului blocării, ochii rămân închişi o secundă sau chiar mai mult, timp în care partenerul de discuţie este şters din mintea sa.

Excluderea totală ar însemna să menţină ochii închişi şi chiar să adoarmă, dar aceasta se întâmplă rar în întâlnirile directe. Dacă o persoană se consideră superioară faţă de tine, gestul blocării ochilor este însoţit de inclinarea capului pe spate, pentru a-ţi putea arunca o privire lungă, sau, cum s-ar zice, pentru „a te măsura din cap până-n picioare”.

Dacă în cursul unei conversaţii, constaţi folosirea acestui gest, vei şti că felul tău de apropiere faţă de celălalt a declanşat o reacţie negativă şi că este nevoie de un nou procedeu pentru restabilirea unei comunicări eficiente.

Potrivit unor cercetări, din totalitatea informaţiilor transmise spre creierul unei persoane, 87% sosesc prin ochi, 9% prin urechi şi 4% prin mijlocirea celorlalte organe de simţ.

Foto: Shutterstock

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"