80 de persoane au format un lanț uman pentru a salva o familie de la înec

La sfârșit de săptămână localnicii și turiștii din zona Panama Beach, Florida merg să se răcorească. Sâmbătă, 8 iulie, aceștia au fost martorii unui eveniment mai puțin plăcut. Câțiva oameni au fost prinși de niște curenți de retur și doar ingeniozitatea celor aflați pe plajă i-a salvat.

Șase membri ai unei familii (4 adulți și 2 copii) și încă patru alți înotători au fost prinși de curenții de retur (curenții longitudinali) și nu au mai putut înota înapoi spre mal.

Pe plajă nu se afla niciun salvamar și nicio barcă de salvare, așa că oamenii aflați pe plajă au trebuit să improvizeze.

Roberta Ursrey, una dintre persoanele aflate în larg a declarat presei că a intrat în apă alături de celelalte persoane pentru a-și salva copiii, Noah de 11 ani și Stephen de 8 ani. Curenții i-au împiedicat să se întoarcă la mal și situația devenise disperată, pentru că înotătorii experimentați începuseră să obosească.

Pe mal, oamenii au început să formeze un lanț uman. Aproximativ 80 oameni (chiar și persoane care nu știau să înoate) au format un lanț uman prin apă pentru a ajunge la persoanele care nu se mai puteau întoarce la mal.

Întâi copiii și apoi adulții au fost ajutați să ajungă la mal în siguranță.

Ursrey a declarat presei “Sunt foarte recunoscătoare. Aceşti oameni sunt îngerii lui Dumnezeu, care s-au aflat la locul potrivit în momentul potrivit. Le datorez viaţa mea şi cea a familiei mele, fără ei nu am fi aici”.

Curenții de retur sau curenții longitudinali sunt curenți  orientați transversal față de linia țărmului și apar în zone cu nivel de apă scăzut, cu pante line.

Sursa foto Facebook

Citește și După 70 de ani s-a spus adevărul despre femeia care a salvat copii ascunzându-i în sicrie

Citește și Cum a fost salvată o victimă a traficului de persoane de o stewardesă

Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Mai multe din Divertisment

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT!
"Cum să arăți superb vara asta":
14 pagini cu trucuri de la vedete și specialiști despre sport, diete și frumusețe

Vă recomandăm: