5 exerciții pentru picioare pe care le poți face oriunde

De Unica.ro pe 26 iunie 2018
Pe lângă faptul că ne menține în formă, mișcarea ne dă și o stare de bine atunci când ne simțim stresați și epuizați. Și cum picioarele tonifiate, sănătoase și ușoare sunt un must have al sezonului estival, iată 5 exerciții pe care le poți face oriunde.

Fie că petreci prea multe ore pe un scaun de birou sau dimpotrivă, stai aproape toată ziua în picioare, sănătatea ta este afectată, iar asta se resimte mai ales la nivelul membrelor inferioare, prin binecunoscuta senzație de picioare grele.

Pentru că sunt cele mai solicitate părți ale corpului, picioarele necesită o atenție aparte. Pe lângă o dietă echilibrată, este indicat să incluzi în programul tău câteva exerciții care să îți tonifieze musculatura picioarelor. Îți propunem 5 exerciții pentru picioare pe care le poți face oriunde, fără să depui prea mare efort.

Mersul pe vârfuri

Ca în orice fel de antrenament fizic, ai nevoie de o încălzire. Poți începe prin a împinge cu vârfurile de la picioare podeaua. Este un exercițiu foarte simplu, relaxant, pe care îl poți face oriunde, chiar și la birou, fără să te ridici de pe scaun. Apoi ridică-te și mergi pe vârfuri. Pentru mai multă eficiență, ia o greutate în mână și mergi așa aproximativ 20 de secunde. Relaxează-te timp de 10-15 secunde și apoi repetă exercițiul de încă 5 ori. Mersul pe vârfuri îți întărește mușchii și tendoanele.

Plimbă-te pe jos

“Mersul pe jos face piciorul frumos”. Nimic mai adevărat. Mobilitatea si flexibilitatea gleznelor sunt extrem de importante pentru mersul pe jos, de aceea este indicat să-ți rotești gleznele înainte de a porni la drum, pentru a evita durerile de spate sau genunchi Pentru a avea rezultate rapide, îți propunem să încerci mersul în lateral, care solicită și mai mult mușchii picioarelor. De câte ori ai ocazia, evită să iei liftul și mergi pe scări. De asemenea, la fiecare 50 de minute de stat pe scaun, ridică-te și plimbă-te preț de 10 minute.

Ridică un obiect cu ajutorul picioarelor

Stai în poziție verticală și încearcă să ridici cu ajutorul degetelor de la picioare un obiect așezat pe jos. După ce l-ai ridicat, menține poziția timp de 10 secunde. Repetă de câteva ori cu fiecare picior în parte.

Ridicarea piciorului în față sau în spate

Pentru acest exercițiu, stai în genunchi, cu mâinile pe podea. Flexează piciorul și ridică-l în spate, până când coapsa și gamba formează un unghi de 90 de grade. Talpa trebuie să fie orientate spre tavan. Dacă spațiul în care ești nu îți permite să faci asta, poți sta pe scaun. Întinde un picior în față și apoi du-l în lateral. Repetă mișcarea și cu celălalt picior.

Genuflexiuni pe un picior

Un exercițiu pentru avansați: stai în picioare, cu mâinile întinse la nivelul umerilor. Ridică un picior și din această poziție fă o genuflexiune. Revino la poziția inițială și repetă mișcarea de 15 ori cu fiecare picior. Pentru a alterna exercițiul, poți ține greutăți în mâini.

Paula Herlo, despre Cristian Leonte: "Prima oară m-au atras ochii lui"

Paula Herlo, despre Cristian Leonte: "Prima oară m-au atras ochii lui"