4 surprize pe care le poți face părinților tăi anul acesta de sărbători

De Unica.ro pe 12 noiembrie 2018

Aproximativ 5 milioane de români trăiesc în afara granițelor, prin cele mai importante țări din Europa, iar în fiecare an, de sărbători, mulți dintre ei se întorc să își petreacă cele mai frumoase zile alături de familia care a rămas acasă, în timp ce alții rămân plecați chiar și aceste zile speciale din an. Pentru toți familia rămâne un pilon esențial în viață, iar lor li se alătură și cei care s-au mutat din orașul sau localitatea părinților. Dacă te regăsești în una dintre aceste categorii, anul acesta vom încerca să te ajutăm cu câteva idei să îi surprinzi pe părinți de sărbători.

4 surprize pe care le poți face părinților tăi anul acesta de sărbători:

  1. Ajută-i cu facturile grele de peste iarnă

Mai ales pentru părinții aflați la pensie care trăiesc în mediul rural, facturile de peste iarnă se pot dovedi extrem de costisitoare. Lemnele pentru foc, buteliile, carnea, întreținerea gospodăriei și cheltuielile curente sunt mult mai sufocante pentru buzunarul oricărei persoane în timpul sezonului rece. Atunci când nu poți fi acolo fizic pentru ei, există posibilitatea de a-i ajuta cu problemele lor curente folosind un serviciu de transfer rapid de bani, care deși nu va umple golul lăsat de membrii importanți ai familiei care sunt departe acum, îi va ajuta să se pună la punct pentru sărbătorile de iarnă, dar și pentru greutățile la care sunt supuși de capriciile sezonului rece din an.

  1. Un Crăciun petrecut alături de nepoți

Puține mame adoră vizitele neanunțate ale familiei, dar atunci când este vorba despre copii și, mai ales, de nepoței, poți să pregătești o vizită surpriză de sărbători părinților tăi. Singurul lucru pentru la care trebuie să ai grijă este să aduci tu tot ce trebuie pentru ca șederea acolo să fie confortabilă, de la gustări și mâncăruri speciale, până la obiecte pentru confortul vostru. Și, desigur, nu uita de cadourile de Crăciun. Cu siguranță, chiar și în cazul unei vizite neanunțate, te vei bucura de mirosul și gustul prăjiturilor și bucatelor speciale de sărbători cu care ai crescut în acea casă.

  1. O vacanță surpriză

O altă surpriză care ar putea să le facă sărbătorile speciale părinților tăi în această iarnă este o vacanță specială. Poți alege între una dintre piețele deosebite de Crăciun din Europa, precum cea din Zagreb, declarată pentru al treilea an la rând cea mai frumoasă, sau cele din Viena și Praga, sau poți merge undeva în țară, spre exemplu la Sibiu. O astfel de evadare va fi binevenită, atât pentru ei, cât și pentru tine.

  1. Adu-i pe ei la tine

O altă variantă este să schimbi rolurile anul acesta de Crăciun și să le oferi posibilitatea să vină ei la tine să stea să-și facă sărbătorile. Vor putea scăpa de stresul meselor clasice și responsabilitatea lor și se vor putea bucura de câteva zile de vacanță alături de familia extinsă.

Orice ai alege, sărbătorile sunt mereu mai valoroase atunci când sunt petrecute alături de persoanele dragi, așa că nu rata această ocazie la final de an.

(P) Articol realizat in colaborare cu BCR.

Sursă foto: Shutterstock / Copyright: LightField Studios

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"