• HOME
  • MODĂ
  • FRUMUSEŢE
  • VEDETE
  • RELAŢII
  • SĂNĂTATE
  • Divertisment
  • CARIERĂ
  • HOROSCOP
  • REVISTA UNICA
  • REŢETE
  • UNICA TV

Cum faci bronzul să dureze mai mult

Ai stat la plajă numai la orele permise, ai folosit cremă de protecţie solară şi te-ai ales cu un bronz sănătos - dacă se poate spune aşa - pe care ai vrea să-l ai până vara viitoare.
de Erika Chivu, 20 August 2010

Din păcate asta nu e posibil, dar poţi să iei unele măsuri pentru ca bronzul tău să ţină un pic mai mult.

De ce dispare bronzul


Epiderma, stratul de la suprafaţa pielii este format la rândul lui din mai multe straturi. Pielea noastră se înoieşte continuu, astfel că în fiecare lună avem o piele cu totul nouă. Stratul bazal, în care se produc noile celule, este cel de la baza epidermei. Urmează alte trei straturi "intermediare", apoi cel cornos, de la suprafaţă, format din celule aproape moarte.


Când te bronzezi, melanina, pigmentul pielii, colorează celulele deja existente. Cele noi, care se vor forma după expunerea la soare, vor avea culoarea normală şi când ele sunt împinse în sus, în stratul cornos, pielea ta nu va mai fi bronzată ci va avea culoarea naturală.


"Călătoria" unei celule de la naşterea ei şi până în stratul superior al pielii durează în jur de o lună, deci aceasta e perioada pentru care se va menţine bronzul dacă nu mergi din nou la plajă.

Cum faci ca bronzul să dureze mai mult


Eforturile tale de a-ţi menţine bronzul cât mai mult ar trebui să înceapă chiar înainte de a merge pentru prima dată la plajă.


Înainte să te expui la soare, exfoliază-ţi bine pielea, fie cu o mănuşă sau un burete special, fie cu mască de mălai sau un produs cosmetic de gomaj. Freacă-ţi bine toată pielea, din cap până în picioare pentru a îndeparta celulele moarte - altfel există pericolul să te bronzi "cu pete" şi să rămâi fără bronz la scurt timp după.


Al doilea pas este bronzarea progresivă, începând cu 10-15 minute pe zi în afara orelor periculoase. Acesta e cel mai important pas dacă vrei să-ţi menţii bronzul cât mai mult. O expunere excesiva la soare din primele zile înseamnă arsuri, urmate de cojirea pielii, deci bronzul se duce în câteva zile.

 

Află şi cum să te bronzezi uniform, fără arsuri.

Ce poţi face când eşti deja bronzată


Mare lucru nu mai poţi face pentru că nu poţi opri ciclul natural de regenerare a pielii. Aminteşte-ţi asta când cumperi o loţiune scumpă doar pentru că promite să-ţi păstreze bronzul pentru mai mult timp.


Singurele care pot face asta sunt loţiunile autobronzate, care înlocuiesc bronzul natural, pe măsură ce el dispare, cu unul artificial. Evident, nu e o idee rea. Autobronzantele te ajută să-ţi menţii culoarea pielii fără a fi nevoită să te expui iar şi iar la radiaţiile UV.


În rest, singurul lucru pe care îl poţi face pentru pielea ta este să o hidratezi intens, cu produse de calitate. Pielea uscată se descuamează mai repede, deci şi bronzul se duce mai repede. Iar expunerea la soare , după cum se ştie, usucă pielea. Aplică un produs hidratant şi imediat după plajă, dar şi în săptămânile următoare. Unturile de corp şi uleiurile oferă, în general, o hidratare mai intensă.

 

Foto: Shutterstock

Vizualizari: 3670
 
 
Loading from
Okazii .ro
 
blog comments powered by Disqus
Loading from
URMĂREŞTE UNICA.RO
Unica.ro on Facebook
Aboneaza-te la newsletter

BLOGURILE UNICA.RO

Stefania Nistoreanu: vernisajul expozitiei “Quantic”, un manifest pentru curajul de a visa
Ștefania Nistoreanu, despre vernisajul expoziției sale, Quantic: „A fost un manifest pentru libertatea și curajul de a visa” Personalități locale,..
Citeste tot articolul »
Am lansat scoala online de make-up alături de Teo Trandafir!
In fiecare saptamana, pe blogul de pe Unica.ro, voi posta câteun filmuleţ, special pentru voi. Avem peste 4000 de poze..
Citeste tot articolul »
Ultimate Pilates level 2 by Cori Grămescu
În primăvara anului 2013, Cori Grămescu a lansat..
Citeste tot articolul »
Ciprian a fost acolo: Croaziere din Lefkada
Lefkada, micuta insula legata de continent cu un pod, usor accesibila, cu plaje superbe si o capitala rafinata, si-a pastrat,...
Citeste tot articolul »
Colţul vesel: Vinovat sau nu?
Să fie sau nu vinovat acest pisic pentru dispariţia cutiei de Nutella?
Citeste tot articolul »
Gabriel Valenzuela va juca în “Marido en Alquiler”!
Este sexy și îl știți din telenovele precum “Fără sâni nu există paradis”, “Săracii părinți bogați”” sau “Dona Barbara“. Este..
Citeste tot articolul »
Sfatul psihologului: Bolile copilului tradeaza problemele dintre parinti
Scriam intr-un articol anterior ca indiferenta parintilor este dureroasa pentru copil si poate conduce la comportamente demonstrative, agresive, din partea..
Citeste tot articolul »
Am descoperit secretul unui păr drept pentru mai multe luni
Statutul de persoană publică mă obligă să fie extrem de atentă cu imaginea sa, pentru ca apariţiile mele la evenimentele..
Citeste tot articolul »