... că a fost partea din roman care m-a făcut cel mai mult să sufăr. Cu cât eşti mai sensibil, mai cizelat, mai fin, nu iubirea va fi mai mare, ci suferinţa mai multă.

Dificultatea în a scrie un roman de dragoste, o poveste de iubire, aşa cum am încercat în " Apropierea" , nu ţine numai de faptul că e un subiect bătătorit, nu e chiar atât de bătătorit, ba mai mult, de cele mai multe ori e prost bătătorit, ci ţine de faptul că toţi oamenii cred că se pricep la iubire, mai ceva ca la fotbal şi politică.

Toţi oamenii au poveştile lor de iubire pe care le consideră nemaipomenite, deşi  în majoritatea cazurilor nu sunt altceva decât nişte frustrări prost înţelese. Astfel că atunci când li se prezintă o adevărată poveste de iubire, mulţi vor fi gata să vocifereze: dar asta nu e iubire! Fugi, dom'le, de aici. Toţi, dar absolut toţi zice-vor: am iubit, ştiu cum este, ba unii chiar vor adăuga - mi-a ajuns. 

Aşa stând lucrurile, mare le va fi surpriza să afle că de fapt, iubirea lor era de mâna a doua. Ca în orice, şi în iubire sunt nivele calitative. Cu cât urci, cu atât tensiunea este mai puternică, aerul e tot mai rarefiat, respiraţia ţi se taie.

Mulţi leşină, alţii renunţă. Iubirea este la fel ca poezia: scapă definiţiei. 

Povestea de iubire din " Apropierea"  poate părea iraţională, dar asta numai dacă ne încăpăţânăm să gândim ca nişte muritori de rând, dacă preferăm lucrurile primite de-a gata în locul unei aventuri care ne poate schimba viaţa. Mă încântă faptul că în iubire se cere tocmai imposibilul, adică să mergi până la capăt, oricare ar fi consecinţele. Dacă te ţine!

Acest text a fost scris special pentru tine, cititoarea Unica.ro, de Marin Malaicu Hondrari, autorul romanului " Apropierea"!

Foto: PR