Carmen Avram – “Am ajuns în presă din întâmplare”

Carmen Avram este una dintre cele mai apreciate jurnaliste de la noi din țară. Cunoscută mai ales ca realizatoare a emisiunii „În premieră”, de la Antena 3, ea a mărturisit că a ajuns să lucreze din întâmplare în acest domeniu.

Cum a ajuns Carmen Avram să lucreze în presă

“Am ajuns în presă din întâmplare, traducând pentru Evenimentul zilei un text din limba germană. Mi-a plăcut atât de mult toată agitația din ziua aceea, atmosfera de redacție, alergătura de pe holuri, lucrul contra cronometru, încât peste noapte n-am putut dormi. Mă îndrăgostisem. Și, a doua zi, mi-am luat inima în dinți și m-am întors la locul faptei, cerându-le să-mi dea o șansă”, mărturisește ea, pe pagina oficială a emisiunii „În premieră”.

În anii ce au urmat, Carmen Avram s-a remarcat în peisajul presei românești prin reportajele pe care le-a realizat și prin transmisiunile din Orientul Mijlociu, din mijlocul zonelor de conflict.

Într-un interviu pe care l-a acordat publicației Formula AS, Carmen a recunoscut că, nu de puține ori, a simțit ce înseamnă teama – “În 2011, în timpul revoltelor din Cairo, care au dus la căderea lui Mubarak, cameramanul Cristian Ta­maş şi cu mine am avut permanent senzaţia că sun­tem vânaţi. Şi de la un punct încolo, chiar am fost. Nu doar noi, ci toţi jurnaliştii. Am crezut că o să murim tăiaţi de macete când taxiul în care ne aflam a fost oprit de zeci de bărbaţi înarmaţi, cu sete de sânge, care aveau undă verde să atace jurnalişti”.

Citește șiAlex Dima, de la teolog la jurnalist. Ce nu știai despre reporterul de la „România, te iubesc”

Ce experiențe unice a trăit de-a lungul carierei

După cum povestește pe pagina oficială a emisiunii „În premieră”, Carmen a trăit de-a lungul timpului experiențe extraordinare în deplasările pe care le-a făcut în Orientul Mijlociu – “Am fost batută cu pietre în Gaza și Cisiordania, am zburat spre Irak cu o vestă antiglonț de 25 de kilograme pe mine și o cască atât de grea încât nu-mi puteam ține capul drept. Am mâncat în Afganistan pită facută în gropi de pământ, pe un foc aprins din excremente de cămilă, am înghițit gaz lacrimogen și m-am trântit la pământ ca să scap de gloanțele de cauciuc. Am dat mâna cu președinți și oameni cu destine extraordinare, am văzut locuri care mi-au schimbat viața și am trăit pe viu istorie”.

Citește șiCristian Leonte: „Mă revolt de fiecare dată mai mult“

Viața personală

Mulți oameni s-ar gândi probabil că un om cu o viață profesională atât de agitată nu poate avea și o viață personală echilibrată. Puțini știu însă că jurnalista Carmen Avram este căsătorită de aproape 20 de ani cu un coleg de breaslă – Adrian Ursu, care lucrează tot la Antena 3.

Carmen Avram si sotul ei, jurnalistul Adrian Ursu

„Ne-am cunoscut într-o deplasare la Copenhaga cu, pe atunci, președintele României, Ion Iliescu. Ne-am înțeles perfect și am fost, întotdeauna, pe aceeași lungime de undă. E un om cu care îți face plăcere să discuți, are în permanență ceva de spus, e cald și cu mult umor, un om pe care îl placi de la prima vedere. M-a cucerit definitiv într-o iarnă cu zăpezi imense, în care a venit după mine la Iași, după 24 de ore dormite în gări geroase și înzăpezite, ca să mă împace după o ceartă. E genul de om de care se îndragostesc soacrele și știu că mama mea, Dumnezeu s-o ierte, l-a iubit din primul moment. Pentru mine, căsnicia cu el înseamnă acasă!”, a declarat Carmen pentru Q Magazine.

Foto: arhiva Unica și revista Viva!

Recomandari
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Libertatea
Avantaje
Sfatul Medicului
Mai multe din Vedete
Vă recomandăm:
?>