Moartea clinică şi viaţa de după moarte

de Erika Chivu, 27 Oct 2010 14:38

Să fie halucinaţii ale unui creier muribund sau dovezi clare că există viaţă după moarte? Vezi cum se explică experienţele pe care le au oamenii în moarte clinică.
În trecut erau puţini cei care ajungeau pe tărâmul morţilor şi se întorceau înapoi ca să poată povesti ce au văzut. În zilele noastre, datorită tehnicilor avansate de resuscitare, tot mai mulţi oamenii îşi revin din moartea clinică şi povestesc experienţele trăite dincolo de viaţă. Deşi medicii încearcă să găsească o explicaţie ştiinţifică pentru aceste experienţe, mulţi rămân la părerea că ceea ce se întâmplă în timpul morţii clinice nu are legătură cu ştiinţa.

Ce este moartea clinică

Medicii vorbesc de moarte clinică atunci când o persoană intră în stop cardiac, adică încetează circulaţia şi respiraţia, funcţii fără de care viaţa este imposibilă. Când nu existau tehnici de resuscitare sau defibrilatoare asta însemna moarte şi atât.

De când există medicina modernă, stopul cardiac se mai numeşte moarte clinică, ceea ce înseamnă că există posibilitatea resuscitării, însă aceasta trebuie făcută rapid. Majoritatea organelor şi ţesuturilor pot să supravieţuiască ore în şir, chiar dacă nu sunt irigate cu sânge “proaspăt”. Însă creierul nu poate să suporte  mai mult de trei minute de moarte clinică dacă temperatura corpului este normală. Cei care îşi revin dintr-o moarte clinica mai îndelungată, pot să rămână cu sechele neurologice.

Ce văd oamenii în moarte clinică

În cele câteva minute cât stau în moarte clinică, oamenii au tot felul de experienţe, care mai de care mai ciudate. Sunt conştienţi că sunt morţi, dar au o stare de bine, îşi pot vedea corpul din afară sau văd echipa medicală în procesul de resuscitare. Frecvente sunt şi povestile despre un tunel care face tranziţia către un alt tărâm sau despre o lumină puternică ce îi atrage pe cei aflaţi în moarte clinică.

În povestirile lor predomină o stare de bine, de calm, un sentiment intens de iubire necondiţionată şi pace interioară. Adesea apar şi persoane dragi decedate care transmit un mesaj sau care îl îndeamnă pe pacient să revină în corpul lui.

Viaţa de după moarte

Cum se explică toate acestea? Pentru cei cu aplecare către spiritual este foaret clar: oamenii aflaţi în moarte clinică experiementează viaţa de după moarte. Ceea ce văd ei este dovada clară că spiritul nu depinde de corp şi continuă să existe chiar dacă inima nu mai bate.

Chiar şi unii medici sunt de acord cu această teorie, ei povestind cum pacienţii reveniţi din moarte clinică au descris exact manevrele de resuscitare ale chirurgilor. De exemplu, o pacientă a descris cu lux de amănunte un instrument chirurgical pe care nu-l mai văzuse niciodată, iar un bătrân a recunoscut asistenta care îi scosese proteza dentară înaintea resuscitării, desi el era deja mort în acel moment.

Curios este că nu toţi cei care au văzut “lumina” sunt oameni credincioşi. Au existat şi atei care au văzut îngeri în timpul morţii clinice, iar pe unii aceste viziuni i-au convins că sunt pe calea greşită şi că trebuie să se concentreze mai mult pe latura spirituală a vieţii.

Pe de altă parte oameni foarte credincioşi au renunţat la religie din cauza că nu au văzut nimic în timpul morţii clinice, ceea ce i-a convins că după moarte nu există nimic.

Citeşte în pagina următoare care sunt explicaţiile ştiinţifice pentru experienţele din moartea clinică!

Adaugă un comentariu