Jocuri erotice de Halloween: cum faci sex cu un vampir

de Raluca Cristea, 28 Oct 2011 20:10

Spiritul sărbătorii de Halloween bântuie şi aduce idei de sezon în viaţa de cuplu. Dacă vrei să intri în tematica zilei, adaptează jocurile erotice la…

…plăcerile specifice acestui moment.

Aşadar, ce jocuri erotice merită să încerci sau să adaptezi în noaptea de Halloween şi mai ales, cum faci sex cu vampirul de lângă tine?

Poveşti erotice

Ademeneşte-ţi vampirul sau lasă-te ademenită cu poveşti sexy de Halloween! Inventează un scenariu erotic cu personaje potrivite serii, de preferat un vampir pasional, sună-ţi vampirul “din dotare” şi povesteste-i sau dă-i un mesaj pe telefon/email. Când îl ai lângă tine, ademeneşte-l şi mai tare în povestea ta. Adaugă mişcări languroase, poate chiar şi dirty talk (limbaj murdar).

Costumaţiile şi jocul de roluri

Într-o noapte atât de interesantă, partida de sex chiar nu poate avea loc fără costumaţia potrivită. Indiferent dacă aveţi sau nu fetişul costumării în timp ce faceţi sex, în noaptea de Halloween trebuie neapărat să încercaţi jocul erotic al sexului pe roluri: pentru tine alege costumul de şcolăriţă obraznică, poliţistă, vampiriţă iar pentru el, un costum de poliţist, doctor, vampir, conte Dracula şi intraţi în pielea personajelor, supuse sau impunătoare, pasionale, timide sau speriate.

Muşcăturile

Mai mult decât oricând, muşcăturile sunt permise în timpul sexului, de fapt, sunt chiar inevitabile când faci sex cu un vampir. Dar cum cu vampirul ăsta presupun că te cunoşti de ceva timp, aţi putea stabili mici reguli: cum să nu te muşte prea tare, unde să te muşte şi cum îţi place să fii muşcată (sau nu) de limbă când vă sărutaţi.

Încercaţi muşcăturile erotice, care vă duc pe amândoi la orgasm!

Gemetele

Deşi nu sunt considerate un joc erotic în sine, gemetele trezesc pasiunea vampirului pofticios şi îi transmit fără cuvinte ce îţi place şi ce nu în timpul sexului.

Cătuşe, sfori, eşarfe

Nu cred că există "vampiri" care să nu fie atraşi de momente pasionale cu ceva tehnici sadomasochiste sau de bondaj. Mai exact, fac sex cu forţă, le place să se impună şi să provoace plăcere după puţină durere. Dacă îl laşi să încerce jocul ăsta erotic cu tine, atunci aveţi nevoie de cătuşe din material moale, sfori, eşarfe şi orice altceva vă mai trece prin cap. Alegeţi cine este victima şi cine vampirul apoi lăsaţi-vă în voia dorinţelor celui care domină. Cu cât te laşi mai mult pradă momentului, cu atât îţi vei intra mai bine în rol şi veţi fi amândoi mai excitaţi!

Melodiile potrivite

Pentru o noapte de sex cu un vampir, dacă alegi şi un fundal muzical, trebuie neapărat să incluzi următoarele melodii:  Selah Sue – This world, Mandalay – Beautiful, Hess is more – Yes boss.

Şi încă ceva!

Nu uita să îţi accesorizezi ţinuta din noaptea de Halloween şi să te parfumezi, pentru că vampirilor le plac femeile frumoase şi bine parfumate, care îi atrag ca un magnet.

Nu mânca usturoi în ziua întâlnirii cu vampirul tău. Vampirii nu suportă usturoiul!

Aşteaptă-te ca partida de sex să se încheie cu ceva timp înaintea dimineţii, doar ştii că vampirii nu suportă nici cea mai mică rază de lumină!

Foto:  Shutterstock

Breslo
Adaugă un comentariu