Cum îţi dai seama nu e îndrăgostit de tine

de Lumea Femeilor, 2 Feb 2011 19:22

Când eşti îndrăgostită, crezi orice. Deschide bine ochii şi nu te păcăli singură luând aparenţele drept semne de iubire

De ce se confundă?

Pentru că prietenia e sentimentul care seamănă cel mai mult cu dragostea. E normal să se facă această confuzie cu atât mai mult cu cât, de multe ori, treci prin stadiul de prietenie înainte de a înflori dragostea. Dar, când un bărbat se poartă drăguţ cu tine, nu înseamnă că este şi îndrăgostit.

Bărbatul care te poate induce în eroare:

– cel expansiv şi căruia îi place să atingă pe toată lumea. Foarte demonstrativ, când îţi vorbeşte, nu se abţine să nu pună mâna pe braţul tău. La a doua întâlnire, te ţine deja de talie. Pentru el, acesta e un mod de a atrage atenţia inter­locutorului şi de a-şi impune prezenţa. De fapt, e un narcisist care vrea să fie plăcut de toată lumea. Gesturile lui nu au de-a face cu dragostea. Verifică şi vei vedea că se comportă la fel şi cu alte femei.

– cel a cărui inimă e dată deja. Fiind îndrăgostit de o anume femeie, nu vede nici impedi­ment în a se purta atent cu tine. Nu se grăbeşte să-ţi spună că are o prietenă pentru că se simte flatat că o fată drăguţă este interesată de el.

Dragoste sau milă

De ce se confundă? Pentru că în zilele noastre dovezile de generozitate gratuită sunt rare. Când un bărbat face un astfel de gest, te gândeşti la o dragoste ascunsă. Adolescentele complexate, în special, cad pradă acestui tip de confuzie. Când un băiat le ia apărarea, ele cred că o fac din dragoste.
Bărbatul care te poate induce în eroare: – cel care-ţi vrea binele cu orice preţ. El simte că are o misiune de îndeplinit şi este convins că poate ajuta pe toată lumea. Verifică, deci, dacă cel pe care-l crezi îndrăgostit de tine nu face parte din această categorie a bărbatului-scut.

Dragoste sau orgoliu

De ce se confundă? Pentru că orgoliul se manifestă adesea la fel cu posesivitatea, care e un semn al pasiunii. Când un bărbat îţi jură că e nebun după tine, te simţi flatată. E adevărat că declaraţiile înflăcărate sunt frumoase, însă dovezile de dragoste sunt altceva. Ele sunt tangibile şi presupun efort din partea lui.

Bărbatul care te poate induce în eroare:

– seducătorul narcisist. Nemulţumit de viaţa lui, îşi inventează o alta, mai frumoasă. Deseori, nu se poate îndrăgosti de altcineva, pentru că se iubeşte prea mult pe sine. El vede în poveştile de dragoste un mod de a se pune în valoare. Vrea să trăiască iubirea nebună, ca în filme. E capabil ca, după prima întâlnire cu tine, să spună tuturor că a întâlnit iubirea vieţii şi că e în stare de orice pentru tine. Partea proastă este că uneori crede şi el că este aşa. Actorul Warren Beatty, cel care a sedus circa 1.200 de femei, povesteşte că spunea “te iubesc” fiecărei cuceriri, convins că e pentru toată viaţa. Îşi schimba părerea după ce vedea un alt chip frumos.

– cel răsfăţat, când a fost mic, obişnuit să aibă tot. Dacă eşti frumoasă şi ai succes, el te doreşte ca pe o jucărie. Pentru ei, tu eşti o achiziţie în plus.

Dragoste sau interes

De ce se confundă? Pentru că un bărbat interesat face totul ca să-şi ascundă intenţiile. E un arivist care a mirosit că eşti o partidă bună şi joacă rolul îndrăgostitului pentru a profita de tine.

Bărbatul care te poate induce în eroare:

– cel leneş. În mod normal, ar trebui să fie uşor de recunoscut. Dar, când eşti îndrăgostită, devii surdă şi oarbă. Iată câteva indicii:
– nu are niciodată destui bani pentru a achita nota la restaurant şi nu restituie ce i-ai împrumutat.
– pozează în artist (pictor, actor), dar, dacă îl iei la bani mărunţi, vezi că nu a făcut nimic din ce spune.
– e regele cuvintelor măgulitoare şi are o mare grijă să nu te supere. Doar eşti cloşca lui cu ouă de aur.

Dragoste sau atracţie fizică

De ce se confundă? Pentru că, în orice relaţie, dorinţa şi drag­ostea sunt legate. Problema este că poţi fi atras fizic de cineva fără să-l iubeşti şi viceversa.

Bărbatul care te poate induce în eroare:

– cel care zboară din floare în floare. Trucul lui preferat: spune “te iubesc” extrem de rapid. De exem­plu: eşti la o petrecere, te invită la dans şi, în penumbră, se extaziază în faţa părului tău, deşi tu ştii că nu ai avut timp să-l speli… E limpede că nu urmăreşte decât să ajungi în

Părerea psihologului:

“De ce spune că nu ştie ce simte pentru tine?”

Aşa-numitul “gol emoţional” masculin poate fi explicat prin faptul că bărbaţii au tendinţa de a lua distanţă de propriile senti­mente. Aşa că nici măcar nu pot exprima ceea ce simt pentru tine. Există totuşi o modalitate prin care-l poţi face să realizeze care sunt sentimentele lui faţă de tine: linguşirea. Cere-i să-ţi descrie ce simte atunci când, spre exemplu, echipa lui favorită marchează un gol. E o modalitate simplă de a-l face să vorbească despre trăirile lui intense. Următorul pas pe care va trebui să-l faci va fi: “Spune-mi, dragule, acel sentiment de euforie şi de bucurie intensă pe care mi l-ai descris nu e asemănător cu ce simţi pentru mine după ce facem dragoste?”

Foto: Shutterstock

Adaugă un comentariu