ALEXANDRU ARŞINEL: “Veselia nu va dispărea niciodată”

de Libertatea pentru femei, 23 Jan 2013 11:00

Sărbătorile deja au trecut, noul an e încă la început, iar eu vă invit să îl redescoperiţi pe simpaticul Arşinel. Aflaţi pe cine iubeşte
cum n-a mai făcut-o niciodată, care este laitmotivul vieţii sale, dar şi totul despre cartea pe care a lansat-o recent.
V-a luat mult timp să vă adunaţi gândurile pentru a le sintetiza în carte?
A durat destul pentru că include întâmplări care s-au derulat pe parcursul a 70 de ani. Am început să îmi spun viaţa doamnei Maria Capelos care a transpus totul pe hârtie şi în 3 luni s-a aşternut o parte dintre amintirile mele, în cartea “De la Dolhasca pe… Calea Victoriei”. 

Cât de diferită e Dolhasca faţă de Calea Victoriei?

Eu nu le separ. Fiecare are valoarea ei. În Dolhasca m-am născut, de acolo m-am “adăpat” cu primele amintiri, iar Calea Victoriei a fost rezultatul unor încercări nu dintre cele mai uşoare. Ca să lucrezi pe Calea Victoriei într-un teatru de prestigiu cum este Teatrul Constantin Tănase, cu o tradiţie de peste o sută de ani, nu e uşor. Cu atât mai mult cu cât la un moment dat te încarci şi cu responsabilitatea de a-i stabili destinul.

Ce impact credeţi că va avea cartea?
Cititorii vor afla poveştiri inedite, momente spectaculoase. Este viaţa unui om care a străbătut o perioadă mare din istoria frământată a ţării noastre, pornind de la al Doilea Război Mondial, comunismul, revoluţia şi apoi capitalismul.

Acum simţiţi apele mai liniştite?
Nu, niciodată nu am avut starea unei linişti depline pentru că felul meu de a fi, gândirea nu îmi permit să fiu liniştit. Mereu încerc să scormonesc, să caut, ca a doua zi să am ce face. Am o vorbă, că îmi bat singur cuie în talpă. Mereu sunt în căutarea unor probleme pe care încerc să le rezolv. Sigur că am satisfacţii diferite. Acum am satisfacţia unor împliniri: copiii sunt căsătoriţi, am doi băieţi care au fiecare un mariaj fericit şi am trei nepoţi: Maria, Rareş şi Adrian, pe care îi iubesc cum n-am iubit niciodată. Am satisfacţia refacerii Teatrului Tănase din temelii, am bucuria că stârneşte interesul publicului, inclusiv satisfacţia unor tineri actori care îşi reconfirmă talentul, satisfacţia că mă înţeleg cu cei din jur şi bucuria de a avea prieteni minunaţi cu care să mă întâlnesc.

Prietenii dv. sunt tot persoane publice?

Sunt oameni cu o poziţie socială bună, cu un renume în domeniul în care activează: Florian Dorian Popa, rector al Facultăţii de Medicină, Marc Popescu, rectorul Facultăţii de Arhitectură, Ştefan Altangiu, om de afaceri. Sunt mai mulţi prieteni. Am crescut şi ne-am perfecţionat în domeniile în care lucrăm. Fiecare dintre noi a obţinut satisfacţia profesiei pe care a ales-o. Ne ştim de cel puţin 35 de ani.

În general, actorii sunt înconjuraţi de actori. Însă la dv. chiar şi în familie, fiii dv. activează în inginerie, afaceri, soţia este asistentă medicală…
Da, dar am şi prieteni apropiaţi care sunt actori. Am o prietenie de suflet cu Vasile Muraru, am avut o prietenie foarte frumoasă cu regretatul regizor Biţu Fălticineanu, sunt amic cu Nae Lăzărescu, un excelent actor, cu Cristina Stamate şi, nu mai zic, cu Stela Popescu.

De câte ori aţi fost întrebat dacă sunteţi căsătorit cu Stela Popescu?
De foarte multe ori. Este laitmotivul vieţii noastre, de 34 de ani de când jucăm împreună. Recent am fost la Târgu Mureş, am aniversat 50 de ani de la terminarea facultăţii şi chiar o bună cunoştinţă din acea zonă m-a întrebat ce face soţia, dacă Stela nu vine la aniversările mele. I-am spus: “Stela nu mi-e nevastă!” (râde) Şi omul a rămas blocat. Aşadar, chiar şi acum, după atâţia ani, a existat această confuzie.

Doamna Stela este prietenă cu soţia dv.?
Suntem cu toţii prieteni. Eu şi nevastă-mea am fost foarte apropiaţi de Mihai Maximilian, fostul soţ al Stelei, el fiind cel care a stat la baza şi la continuitatea cuplului de scenă Stela-Arşinel.

De când faceţi reclamă la o cunoscută farmacie, oamenii vă întreabă ce le recomandaţi?

Nu, dar îmi zâmbesc uneori. Alteori, îmi arată cardul cu chipul Stelei sau cu al meu. Iar dincolo de asta, chiar şi în străinătate am ascultat refrenul cântecului din reclamă, fredonat de diverse persoane. E important că a avut impact şi stârneşte zâmbete.

În spotul publicitar aveţi nepoţii mari, dar în realitate sunt chiar mici…
Da, Maria are 7 ani, e clasa a doua, Adrian are 5 ani şi Rareş 3 ani. Escapadele pe care le fac la noi, la bunici, sunt o plăcere, chiar dacă Rareş când vine face ravagii prin casă. Aruncă tot pe jos, devastează. Îi place să se joace cu plastilină şi face biluţe. (râde) Maria pictează. Am aici în birou un tablou făcut de ea, pe care mi l-a dăruit de ziua mea. Are talent! Avea 6 ani când l-a pictat. Alături am vreo 12 picturi făcute tot de ea şi încerc să-i organizez o expoziţie. Iar Adrian e foarte tehnic, foloseşte bateriile.

La teatru staţi toată ziua?
Un pic! (râde) Glumesc. De fapt, stau cam de dimineaţă până seara. Ziua vin ca manager, seara ca actor. Joc în patru spectacole: “Revista revistelor”, “Aplauze, aplauze”, “Piei, drace!” şi “Veselia nu e în criză”. 

Veselia, în zilele noastre, nu e în criză?
Nu. Având în vedere că este o constantă în ce priveşte necazurile românilor, n-o să dispară veselia. Românul are nevoie să se mai elibereze de gândurile negre. Veselia nu va fi niciodată în criză datorită spiritului românesc, pentru că oamenii ştiu să zâmbească şi mai ales să facă haz de necaz.

Adaugă un comentariu